Infofinanciar > Esential > Radu Ionescu, Liberty Galați: „În ultimii doi ani, ne-am schimbat strategia, punând mai mult focus pe piața locală”
Esential

Radu Ionescu, Liberty Galați: „În ultimii doi ani, ne-am schimbat strategia, punând mai mult focus pe piața locală”

Radu Ionescu, director general Liberty Galați
Sursa foto Arhiva companiei

Liberty Galați se numără printre companiile nominalizate în Topul „300 de Companii din România”, realizat de revista Capital. Acest clasament a devenit deja o tradiție. El evidențiază de mai mulți ani cele mai importante companii din diverse sectoare de activitate din România.

Liberty Galați, parte a grupului internațional Liberty Steel, se impune ca una dintre cele mai importante unități de producție a oțelului din România. Cu peste cinci decenii de istorie, rămâne un lider important pe piața globală a industriei siderurgice.

Liberty Galați, pilon esențial al industriei siderurgice

Radu Ionescu, director general Liberty Galați, a transmis pentru Capital că anul trecut a fost unul destul de greu pentru producătorii de oțel din Europa. Aceștia au operat în condiții extrem de dificile, cu inflație crescută, costuri ridicate a energiei și cerere scăzută. „Conflictul de la graniță a generat, de asemenea, o criză a fierului vechi și o creștere masivă a importurilor care au ajuns anul trecut la aproape 30% din piața de oțel din Europa”, a adăugat acesta. 

Anul curent nu a fost pe măsura așteptărilor analiștilor. O ușoară îmbunătățire a pieței este așteptată în trimestrul IV, pe baza estimărilor asociației europene a producătorilor de oțel, EUROFER.

Radu Ionescu a spus că oțelul de la Galați este apreciat pe piața siderurgică mondială. Mai mult, compania a exportat în ultimii cinci ani produse în peste 30 de țări. „În ultimii doi ani, în noul context geopolitic, ne-am schimbat strategia. Am pus mai mult focus pe piața locală unde am crescut cu 20% livrările către clienții din România”, a completat acesta. 

În ceea ce privește proiectele viitoare, Liberty își menține planurile de transformare a companiei într-un producător de oțel verde până în 2030. Compania din Galați rămâne esențială în procesul de decarbonizare a producției de oțel în Europa, în ciuda provocărilor pieței.

Programele de responsabilitate socială, importante pentru grup

Programele de responsabilitate socială ale grupului sunt realizate de Fundația CFG. Aceasta îți propune să educe tânăra generație, și totodată, să o pregătească pentru un viitor al inovației și sustenabilității. 

„Deși industria s-a confruntat cu numeroase provocări în ultimii doi ani, am continuat să dezvoltăm programe dedicate tinerilor. Aflat la cea de-a treia ediție anul acesta, programul de învățământ dual educă tinerii în domeniile STEM (știință, matematică, tehnologie și engineering) și este dezvoltat în colaborare cu Liceul „Paul Dimo” și cu organizația „Rewise Learning”, care oferă acreditare în Marea Britanie”, a transmis directorul general Liberty Galați. 

Un alt program educativ al companiei este Clubul de Robotică. Aceasta s-a desfășurat în perioada 2023 și 2024. A oferit copiilor angajaților cursuri interactive, dar și oportunitatea de a construi și a programa roboți. 

„Pentru al treilea an consecutiv, am susținut în calitate de partener Gala Excelenței în Educație, care premiază performanța elevilor excepționali din Galați”, a completat Radu Ionescu.