Infofinanciar > Info > Rafila, critic la adresa unei categorii de medici! Nu mai acceptă transferul de la stat la privat
Info

Rafila, critic la adresa unei categorii de medici! Nu mai acceptă transferul de la stat la privat

Alexandru Rafila (sursă foto: G4Media)
sursă foto: arhiva companiei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit sâmbătă, 13 martie, despre transferul pacienților de la stat, la privat. Oficialul de la București a menționat faptul că un asemenea lucru nu ar trebuisă fie tolerabil. A făcut referire la medicii care care lucrează la stat, dar și la o clinică privată și trimit pacienții către cel de-al doilea loc de muncă al lor.

Alexandru Rafila a fost prezent sâmbătă, 13 aprilie, în cadrul unei emisiuni de pe Prima TV. A vorbit cu această ocazie despre medicii care lucrează la stat, dar și privat. „Interdicţiile nu sunt bune. Nu cred că interdicţia este soluţia, ci alternativa. Sunt mai multe alternative”, spune oficialul de la București.

„În primul rând, atunci când lucrezi într-un spital public ai un program de lucru. Primul lucru pe care trebuie să-l facă un manager este să verifice că toată lumea are programul complet. Programul de lucru pentru care tu eşti plătit este de 7 ore, inclusiv o gardă. De 6 ore, să spunem. Deci tu trebuie să fii de la ora 08:00 la 14.00 prezent. Dacă tu te duci să dai consultaţii într-o clinică privată la ora 12:00, e o problemă”, adaugă Rafila.

Acesta a menționat apoi că progamul trebuie respectat cu strictețe: „Managerii trebuie să vegheze ca personalul să stea la spital conform programului. După, fiecare face ce crede el: lucrează într-o clinică privată sau, ceea ce se practică în multe ţări din Europa, în spitalul public poţi să oferi consultaţie privată, după amiază, pe timpul tău. E o formă de transparentizare”, a spus Alexandru Rafila la Prima TV, citat PS News.