Infofinanciar > Lumea la zi > Rămânem ultimii din Uniunea Europeană? De când vom plăti în euro în concediul din Bulgaria
Lumea la zi

Rămânem ultimii din Uniunea Europeană? De când vom plăti în euro în concediul din Bulgaria

euro sursă foto unsplash.com
Sursă foto: unsplash.com

Bulgaria păstrează planul pentru aderarea la zona euro anunţat în iunie 2021 de către Banca Naţională a Bulgariei şi Ministerul de Finanţe. Țara vecină  va adopta euro la 1 ianuarie 2024 și va face trecerea către moneda europeană imediat, fără o perioadă de tranziţie.

Însă, pentru a-şi putea atinge obiectivul de aderare la zona euro, Bulgaria trebuie să convingă restul statelor membre că este serioasă cu privire la combaterea corupţiei şi de asemenea să îi convingă pe bulgari că trecerea la euro nu va conduce la preţuri mai mari, conform Agerpres.

„Există două sau trei termene limită în acest plan, dar nimic nu s-a schimbat din 30 iunie 2021. Toţi cetăţenii, nu doar parlamentarii, au la dispoziţie aproape un an să se familiarizeze cu planul” a declarat Asen Vassilev, vicepremier și ministru de finanțe în Bulgaria.

Și ministrul Inovării, Daniel Lorer s-a declarat încântat de adoptarea monedei unice europene. „În general, mesajul nostru politic este că data de 1 ianuarie 2024 este sprijinită de toată lumea, la partea tehnică lucrează Ministerul de Finanţe şi toţi factorii implicaţi”, a declarat oficialul bulgar.

Cu un produs intern brut per capita situat la jumătate faţă de media din UE, Bulgaria speră că aderarea la euro va accelera viteza cu care va reduce decalajul care o separă de ţările bogate din Occident.

Croația trece la euro de anul viitor

Bulgaria îndeplineşte criteriile nominale pentru aderarea la moneda unică, având una din cele mai mici datorii din UE. Singurul criteriu unde vecinii de la sud de Dunăre au o problemă este legat de inflaţie, care este în creştere în urma exploziei preţurilor la energie.

O altă țară care se află din 2020, în Mecanismul european al cursului de schimb, aceasta fiind condiția necesară înainte de trecerea la euro, este Croația. Țara de la Marea Adriatică îndeplinește toate criteriile stabilite de Comisia Europeană și este gata să schimbe kunele pe euro începând din 2023.

Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.