Infofinanciar > Lumea la zi > Ramzan Kadîrov dezvăluie: „Occidentul va cădea în genunchi!“. Liderul cecen susține că Polonia e următoarea țintă a Rusiei
Lumea la zi

Ramzan Kadîrov dezvăluie: „Occidentul va cădea în genunchi!“. Liderul cecen susține că Polonia e următoarea țintă a Rusiei

Ramzan kadîrov- sursa zdg.md
Sursa foto: zdg.md

Ramzan Kadîrov, unul din aliații fideli ai președintelui Vladimir Putin, a afirmat într-o postare publicată recent pe canalul său Telegram că Rusia ar trebui să „denazifice și să demilitarizeze” Polonia. Liderul cecen a precizat că el „personal” are intenția de a invada această țară.

„Ca parte a sprijinului acordat Ucrainei, Varșovia a reușit să își epuizeze propriile resurse militare, iar acum este confuză: ce se întâmplă dacă, după finalizarea cu succes a operațiunii speciale, Rusia începe să denazifice și să demilitarizeze următoarea țară? La urma urmei, după Ucraina, Polonia este pe hartă!”, a scris Ramzan Kadîrov pe canalul Telegram.

„Sincer, eu personal am o astfel de intenție și am declarat în repetate rânduri că lupta împotriva satanismului ar trebui să continue în întreaga Europă și, în primul rând, pe teritoriul Poloniei”, a mai precizat liderul cecen.

Operațiunea specială a Moscovei se va încheia în 2023

Postarea lui Ramzan Kadîrov vine în aceeași zi cu interviul acordat de acesta ministrului Politicii Naționale, Relațiilor Externe, Presei și Informațiilor din republica nord-caucaziană, Akhmed Dudaiev, în care a declarat că el crede că războiul din Ucraina se va încheia înainte de sfârșitul acestui an.

„Operațiunea [militară] specială se va încheia înainte de sfârșitul acestui an. Țările europene vor recunoaște că au greșit, Occidentul va cădea în genunchi și, ca de obicei, țările europene vor trebui să coopereze cu Federația Rusă în toate domeniile. Nu ar trebui să existe și nu va exista niciodată o alternativă la acest lucru”, a declarat el, citat de agenția de presă de stat rusă TASS.

Nu este prima dată când Rusia sau Kadîrov sugerează că Polonia ar trebui să fie următoarea pe lista de ținte a Moscovei. În luna mai a anului trecut, Kadîrov a declarat că, împreună, cele două țări pot invada Polonia „în șase secunde” dacă se dă comanda.

În iunie 2022, prezentatoarea TV Olga Skabeeva, o susținătoare înfocată a Kremlinului, a fost citată spunând că Rusia ar trebui să zdrobească țările occidentale după războiul din Ucraina, începând cu Polonia, conform informațiilor International Business Times.

Polonezii investesc masiv în achiziția de sisteme HIMARS

Polonia ia în serios amenințările unei potențiale invazii. forțele sale militare efectuând marți exerciții antiaeriene pe aerodromul Varșovia-Babice. Ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak, a declarat că scopul exercițiilor este de a descuraja agresorii și de a arăta pregătirea de luptă a armatei poloneze.

Statele Unite au anunțat recent că au aprobat vânzarea a 18 sisteme de lansatoare de rachete de precizie HIMARS, muniție și alte echipamente către Polonia. Varșovia va achita 10 miliarde de dolari pentru noile sisteme M142 HIMARS, o versiune modernizată, mai ușoară și mai agilă a sistemului M270 MLRS. Armamentul livrat de americani va include și 45 de rachete balistice ATACMS, sisteme de rachete surface-to-surface cu rază lungă de acțiune, care pot lovi ținte amplasate până la 300 km distanță.

Polonia a încheiat un contract de proporții și cu Coreea de Sud pentru 1.000 de tancuri, aproximativ 650 de obuziere autopropulsate, sute de lansatoare de rachete și aproape 50 de aeronave de luptă ușoare. Conform estimărilor apărute în presa coreeană valoarea contractului este de aproximativ 15 miliarde de dolari.