O parte din consilierii lui Joe Biden au venit cu explicații pentru prestația dezastruoasă a acestuia în dezbaterea cu Donald Trump. Ei au precizat că președintele american reușește să dea randament până la ora 16:00.
În intervalul 10:00-16:00, Biden este atent și foarte vigilent, astfel majoritatea evenimentelor sale sunt programate între aceste ore.
Consilierii de la Casa Albă precizează că după ora 16:00, Biden este obosit și astfel face greșeli neintenționate sau pare deseori confuz.
Andrew Bates, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, a menționat că există „un singur Joe Biden. Care muncește din tot sufletul pentru familiile ca cea în care a crescut el în Scranton. Și care, datorită hotărârii sale, experienței și decenței, continuă să obțină rezultate fără precedent pentru ele”, conform Profit.ro