Conform unui raport realizat de Comisia Europeană, România a înregistrat un decalaj de TVA persistent și ridicat în ultimii ani. Din 2000, primul an acoperit de studiul UE, decalajul de TVA a fluctuat peste pragul de 30%.
Conform raportului, decalajul de TVA a fost substanțial mai mare decât orice alt stat membru în întreaga perioadă 2000 – 2021. Între 2013 și 2021 acesta a variat între 33,2% – 39,7%.
Decalajul a rămas mare, în ciuda condițiilor favorabile.
Per total, potrivit Comisiei Europene, între 2013 și 2021, economia românească a crescut cu 34% în termeni reali.
Disparităţile între statele membre UE s-au menţinut în 2021. România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA, cu o pierdere de 36,7% din veniturile din TVA, urmată de Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%). Cele mai reduse deficite au fost înregistrate în Ţările de Jos (minus 0,2%), Finlanda (0,4%), Spania (0,8%), Estonia (1,4%) şi Slovenia (2%). În 2020, România a avut de asemenea cel mai mare deficit de încasare a TVA, dar primele estimări pentru 2022 sugerează o îmbunătăţire a situaţiei TVA, anunţă Comisia Europeană, scrie DCNews.