Pe data de 16 octombrie a avut loc Masa Rotundă „Sustenabilitate. De la producător la consumator”. Acest eveniment a oferit un cadru de discuție pentru mari companii care actizează pe piața românească și desfășoară proiecte importante în domeniul sustenabilității. Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de business Simtel, a luat parte la discuție și a oferit detalii importante despre inițiativele companiei.
Simtel este un grup de inginerie și tehnologie listat pe piața principală a Bursei de Valori București. Compania este în prezent lider național în domeniul energiei regenerabile. Aceștia oferă clienților soluții complete și ecosisteme integrate pentru susținerea independenței și eficienței energetice. Potrivit datelor financiare, Simtel a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 297,8 milioane de lei, o creștere de 118% comparativ cu 2022. De asemenea, profitul net s-a ridicat la 27,1 milioane de lei.
Sustenabilitate și mediul de afaceri
Simtel are o experiență de peste 24 de ani pe piața românească și internațională. Astfel, vine cu o expertiză importantă legată de mediul de afaceri. În cadrul evenimentului, a fost abordat subiectul implementării obligativității de realizare a rapoartelor ESG (Environmental, Social, Governance) din 2025. Astfel, companiile vor trebui să realizeze rapoarte ținând cont de impactul activității asupra factorilor de mediu, sociali și de guvernanță. Acestea din urmă sunt concepte cheie ale unei strategii de afaceri bazate pe principii sustenabile. Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de business Simtel, a vorbit despre avantajele raportării ESG și importanța unei abordări bazate pe sustenabilitate.
„O să vorbesc din perspectiva Business to Business deoarece noi ne adresăm companiilor. Pentru Simtel, ESG nu mai reprezintă un trend, ci astăzi este o realitate. De asemenea, nu mai reprezintă doar o activitate a departamentelor juridice sau de HR, este o preocupare activă a top management-ului companiei. ESG este o parte a strategiei companiilor care își doresc, în primul rând, acces la finanțare și să atragă parteneri strategici importanți sau să acceseze noi piețe” a declarat Ana Nedea în cadrul evenimentului.
Impactul ESG
Schimbările climatice și impactul asupra mediului au devenit un subiect principal de discuție în ultimii ani. Motiv pentru care, apariția unor noi reglementări în materie de protejare a mediului au venit ca un răspuns la cerințele actuale.
„Se tot discută în ultima perioadă de schimbările climatice, de degradările care s-au produs la nivel de mediu și de epuizarea resurselor. Toate acestea au dus obligatoriu către existența unor reglementări atât la nivel european, cât și la nivel de țară, dar și la nivel de companie. Așadar, vorbim astăzi de aceste raportări care devin obligatorii pentru companiile mari, dar și pentru companiile mici și mijlocii care sunt listate la bursă, categorie în care este inclus și grupul Simtel. Din 2025 vom avea și noi raport de sustenabilitate pe toți cei trei indici. Astfel, devine importantă discuția cu privire modul în care vor raporta companiile aceste date, dar și care este impactul asupra lor. Din punctul nostru de vedere, impactul este unul clar pozitiv” a explicat Ana Nedea.
Beneficii pentru afaceri
Potrivit expertului din cadrul Simtel, impactul ESG va fi unul pozitiv pentru mediul de business. Realizarea acestor rapoarte va ajuta la deschiderea unor uși importante pentru multe afaceri.
„O companie care raportează pe criterii de ESG poate avea acces la surse de finanțare. În piață, foarte multe instituții financiare și investitori vin în sprijinul afacerilor sustenabile care oferă produse verzi. Scopul este de a susține și încuraja inițiativele. În același timp, o companie care raportează poate avea acces la noi piețe reglementate. Este vorba de cele la care nu poți ajunge dacă nu ești responsabil. Este și partea de inovare și tehnologie deoarece o companie care este atenta la acești indici automat va apela la noi modalități inovative, la sisteme tehnologice avansate, pentru a-și optimiza procesele. Companiile vor avea de câștigat și din punct de vedere al reputației și încrederii în piață. Noi fiind listați la Bursa de Valori știm foarte bine ce înseamnă încrederea investitorilor și, mai mult decât atât, transparența și vizibilitatea” a afirmat Directorul de Strategie și Dezvoltare de business Simtel.
Simtel, un ajutor în materie de sustenabilitate
Simtel este un jucător important care poate contribui la realizarea unui viitor mai sustenabil. Aceștia oferă sprijin, tehnologie și soluții mediului de business. Simtel oferă un mix de servicii ce aduc în prim plan soluții de tehnologie și inovare de cel mai înalt nivel. Prin activitatea lor, compania ajută alte business-uri să devină sustenabile și să-și atingă obiectivele.
„Ajutăm companiile să devină sustenabile prin oferirea de energie verde, noi fiind furnizori, prin soluțiile de stocare pe care le oferim ce optimizează consumul, prin platforme dedicate de virtual power plants care operaționalizează producția. De asemenea, oferim acces la imobility și instalăm și întreținem stații de încărcare la nivel național” a spus Ana Nedea.
Potrivit reprezentantului Simtel, un proiect de suflet al companiei este dezvoltarea Asociației pentru Energie Verde și Dezvoltare Durabilă. Prin intermediul acesteia, se desfășoară multe programe la nivel național, în principal pe zona de educație.
„Ne preocupă foarte mult și zona socială. Dezvoltăm programe la nivel de ciclu primar și gimnazial. Prin intermediul lor, mergem și vorbim copiilor în școli despre energia regenerabilă, ce reprezintă, care sunt sursele și foarte important, cum putem conserva aceste surse. Peste 1.000 de copii au luat parte la discuțiile cu noi despre energia regenerabilă. În toate proiectele noastre integrăm și implicăm angajații sau oamenii din Simtel” a adăugat reprezentantul companiei.