Registrul Auto Român (RAR) a dezvăluit, luni, noul format al Cărții de Identitate a Vehicului (CIV). Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor legislative actuale.
„Nu trebuie să mergeți să scotociți printre actele mașinii și nici să vă întrebați ce aveți de făcut în această situație, deoarece modificarea formei CIV nu vine cu nicio obligație pentru posesorii de vehicule. În noul format, documentul păstrează aceleași categorii de informații despre vehicul, dar dispar câmpurile destinate completării datelor despre proprietar și numărul de înmatriculare.
Noul model de CIV a început deja să fie eliberat în reprezentanțele RAR, dar documentul în forma anterioară va rămâne în continuare perfect valabil și va putea fi schimbat, la cerere, în cazul pierderii sau deteriorării de exemplu.
O informare cu privire la noul format al documentului a fost transmisă și către stațiile ITP autorizate, iar schimbarea a fost necesară pentru a ne adapta cerințelor prevăzute în OG 78/2000, precum și ordinului comun MTI/MAI/MF nr. 211/28/391/2024 care stabilește noul format al CIV”, informează RAR potrivit unei postări pe Facebook.
Noul model al documentului CIV este deja eliberat în reprezentanțele RAR, dar documentul în forma anterioară va fi perfect valabil în continuare și va putea fi schimbat, la cerere.
Etichete:carte de identitate, masina, rar
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter