Infofinanciar > Lumea la zi > Răsturnare de situație privind aderarea României la Schengen! Austria face prima mutare importantă
Lumea la zi

Răsturnare de situație privind aderarea României la Schengen! Austria face prima mutare importantă

Austria nu se grăbește cu deciziile
Sursa foto: playtech.ro

Intrarea României în spațiul Schengen ar reprezenta o realizare importantă, care are o semnificație majoră pentru țară. Un obiectiv principal al oficialilor este de a realiza acțiuni cu scopul de a facilita aderarea României la spațiul Schengen. Pentru a realiza acest lucru, trebuie organizate presiuni diplomatice la adresa țărilor care se opun acestui lucru. Un obstacol important în această direcție este Austria, care s-a opus categoric intrării României în Schengen.

Este așteptată o vizită oficială la București din partea ministrului austriac de interne, Gerhard Karner. Această întâlnire este prima interacțiune de acest fel de la exprimarea votului negativ pentru România în 2022. O cauză a acestei vizite sunt presiunile europene la adresa Austriei, dar și îmbunătățirea relației dintre cele două țări în urma inițierii unor proiecte comune care au ca scop prevenirea migrației ilegale.

România mai aproape de spațiul Schengen

Surse oficiale au semnalat că s-a produs o îmbunătățire semnificativă a relațiilor cu Austria și de asemenea, o dezghețare a principiilor exprimate de austrieci atât de ferm. „Schengen se apropie, Austria nu va repeta veto-ul, iar acum așteaptă momentul cel mai bun pentru a-și reface reputația” a declarat o sursă citată de G4Media. La aceste vești pozitive au contribuit mulți factori.

Un principal factor este presiunea exercitată de companiile austriece care au afaceri mari în România. Aceștia au reacționat public, imediat după anunțarea veto-ului austriac în cadrul Consiliului Justiției și Afacerilor Interne din 12 decembrie 2022. S-au purtat de asemenea, discuții cu reprezentanți ai Guvernului austriac, în care reprezentanții companiilor și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele efecte negative pe care aceștia le vor avea de suportat în urma acestei decizii.

De asemenea, mulți oficiali ai statelor membre și-au arătat nemulțumirea față de poziția Austriei, exercitând în mod public și privat presiuni diplomatice asupra cancelarului Karl Nehammer. În cadrul vizitei sale la București, cancelarul german, Olaf Scholz, a făcut o declarație publică prin care prezintă susținerea pe care Germania o are față de România. „Germania este ferm de partea României. Acest lucru înseamnă – și o spun din nou astăzi, aici, fără echivoc – înseamnă, de asemenea, obiectivul ca România să obțină, în sfârșit, în acest an, statutul de membru deplin al spațiului Schengen. Trebuie să onorăm eforturile României (de a adera la Schengen – n.r.). Spun acest lucru nu doar aici, ci și în multe capitale europene și în discuțiile pe care le am la Bruxelles pentru a-i convinge pe sceptici să accepte acest pas” a declarat Olaf Scholz.

Susținere din partea UE

Președintele Consiliului European, Charles Michel, și-a arătat de asemenea susținerea pentru cauza României. Acesta a semnalat în cadrul unei declarații că este sigur că țara noastră va îndeplini toate cerințele pentru aderare. „Este clar pentru mine că România a îndeplinit toate obligațiile necesare pentru a adera și sper că se va găsi o soluție posibilă și voi face tot ce pot pentru a obține această decizie cât mai curând posibil. Este obiectivul nostru comun în 2023. Vom continua să lucrăm împreună. Înțeleg această dezamăgire a cetățenilor. Aș vrea să le pot spune românilor că există sprijin și la nivel european pentru ca România să adere cât mai repede la spațiul Schengen.” a explicat Charles Michel.

O nouă declarație care susține intrarea României în spațiul Schengen vine din partea Spaniei, care în luna iulie va prelua rotativa UE. Conform unui comunicat de presă, ministrul de Interne spaniol, Fernando Grande-Marlaska,  și-a exprimat suportul pentru România, în cadrul unei întâlniri la Viena cu ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner. În cadrul acestei întrevederi, partea spaniolă a declarat că își asumă un angajament de a debloca aderarea României la spațiul Schengen, în cadrul viitoarei președinții spaniole a UE., conform G4Media .