Infofinanciar > Info > Rata abandonului școlar, în scădere! Cea mai mică valoare din ultimul deceniu
Info

Rata abandonului școlar, în scădere! Cea mai mică valoare din ultimul deceniu

Rata abandonului școlar, în scădere! Cea mai mică valoare din ultimul deceniu
sursă foto: arhiva companiei

La sfârșitul anului școlar 2021 – 2022, rata abandonului școlar la nivel de gimnaziu a atins cea mai scăzută valoare din ultimul deceniu. Chiar și așa, situația la nivel general este una destul de gravă. În mediul rural, de exemplu, rata abandonului a ajuns la un procent de trei ore mai mare față de valoarea înregistrată la nivelul întregii țări.

Aceste date reies acum din „Raportul privind starea învățământului preuniversitar”. Documentul a fost publicat de echipa de la Ministerul Educației și preluat de platforma edupedu.ro. Conform sursei citate, din cei peste 183.000 de elevi înscriși în clasa pregătitoare în anul 2013-2014, au absolvit clasa a VIII-a circa 168.000. Dintre cei înscriși, circa 5.900 au rămas repetenți.

Apoi, din totți elevii înscriși în clasa I acum opt ani de zile, 5,4% se înscriu la abandon pentru ciclul primar și gimnazial. La această categorie se înscriu elevii cu situație școlară neîncheiată, exmatriculați, cazuri de deces sau migrație. Această valoare de 5,4% se raportează a fi cea mai scăzută în mai bine de un deceniu, potrivit datelor oferite de minister, scrie adevarul.ro.