Infofinanciar > Info > Rata anuală a inflaţiei a scăzut. În luna martie a fost 6,6%
Info

Rata anuală a inflaţiei a scăzut. În luna martie a fost 6,6%

Cartofi Sursa foto EurActiv.ro
Foto: facebook.com

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna martie la 6,6 la sută pe an, de la 7,2 la sută în februarie. Aceasta a fost a doua scădere consecutivă a acestui indicator. Rata anuală a inflaţiei a revenit, astfel, la nivelul de la sfârşitul anului trecut. Respectiv,  înainte de efectele determinate de măsurile din pachetul fiscal adoptat pentru ţinerea sub control a deficitului bugetar.

În martie, față de luna precedentă, cel mai mult au crescut, pe medie, tarifele mărfurilor nealimentare cu 0,57%. Au urmat prețurile serviciilor cu 0,35% și ale produselor alimentare cu 0,25%.

Scumpiri mai semnificative s-au înregistrat luna trecută, comparativ cu februarie 2024. Este cazul serviciilor de transport aerian, cu aproape 5,6%. Dar și al margarinei cu aproximativ cinci procente. De asemenea,  cartofii și detergenții au avut cu scumpiri medii de peste 2%.

Şi energia electrică s-a scumpit, în medie, cu aproape 1,7%. Ieftiniri mai relevante au consemnat, pe medie, în martie, untul cu peste 3,7 procente, dar și zahărul, ouăle, mălaiul și uleiul.

Însă reducerile medii de prețuri în aceste cazuri au fost situate sub 2%. În topul scumpirilor din ultimele 12 luni, pe primele locuri se situează serviciile poștale, cu creșteri medii de aproape 27% și detergenții, cu majorări de aproximativ 24,4%.

Dar și medicamentele și articolele medicale, cu creșteri de peste 21 de procente, în medie.