Rata anuală a inflaţiei a continuat să scadă până la 4,62% în septembrie de la 5,1% în august. Datele anunţate astăzi de Institutul Naţional de Statistică sunt în concordanţă cu prognoza Băncii Naţionale. Potrivit acesteia, inflaţia se va reduce până la nivelul de 4%, la sfârşitul anului.
Scumpiri mai semnificative s-au înregistrat luna trecută, comparativ cu august, în cazul citricelor și a altor fructe meridionale cu aproape 7,5%. La conserve de legume cu 5,25% și la fasole boabe și a altor leguminoase cu 2,76%. Restul scumpirilor situându-se sub 2%. Ieftiniri mai relevante au înregistrat, pe medie, în septembrie față de august, cartofii cu 5,23%. Restul reducerilor de prețuri fiind, în medie, sub 2%.
Analistul financiar Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România, spune că procesul de reducere a inflației va continua cel puțin până la finalul anului.
Adrian Codirlașu: ”Aceste creșteri de prețuri au venit în special din servicii aproape 8%. Serviciile sunt în proporția cea mai mare dependente de forța de muncă pentru care salariile au crescut. O mare parte din cei care lucrează pe salariul minim pe economie lucrează în servicii. Deci crescând costul muncii automat crește și prețul serviciilor oferite. Au mai venit aproape 5% din mărfuri alimentare și puțin peste trei din mărfuri nealimentare. Pentru anul acesta mă aștept ca acest trend să continue. Să avem o inflație cu care se termină anul undeva între 4 și 4,5”.