Infofinanciar > Info > Ratele românilor sunt în creștere. ROBOR-ul atinge un nou record
Info

Ratele românilor sunt în creștere. ROBOR-ul atinge un nou record

Ratele românilor sunt în creștere. ROBOR-ul atinge un nou record
Sursa foto: Romania Libera

Conform specialiștilor economici, ROBOR-ul la trei luni ar putea atinge valoarea de 7,5% în anul curent. Valoarea actuală a acestuia este de 7,21% pe an. La începutul lui 2022, nivelul atins a fost de 3,02% pe an.

„Roborul la 3 luni ar putea prin urmare să atingă un maxim în jurul valorii de 7,5% în acest an, urmând ca din 2023 să fie create condiţiile pentru ca Banca Naţionala să tolereze niveluri ceva mai bune ale lichidităţii şi astfel ratele de piaţă să coboare uşor fără modificarea dobânzii cheie. Astfel, Robor la 3 luni ar putea să se întoarcă înapoi sub 7% spre finalul lui 2023”, a transmis Valentin Tătaru.

Conform RomâniaTV.net, dobânda cheie ar putea ajunge până la finalul anului 6,25%, iar inflația ar coborî de la valoarea actuală de 15,1% la 13%-14% în anul 2022, și la 8,9% pentru anul viitor, conform analiștilor financiari.

Chiar și astfel de condiții, vicepreședintele CFA și vicepreședintele AAFBR, Adrian Codirlașu spune că „inflaţia nu se va opri la 15,1%. Ea va continua să crească spre 16%, urmând ca odată cu trimestrul IV, nivelul acesteia să se reducă, pentru a ajunge la sfârşitul anului la 14%. De asemenea, pentru anul 2023 vedem inflaţia în continuare de două cifre o vreme, urmând ca spre finalul anului nivelul acesteia să scadă sub 10%, undeva la 9%. Bineînțeles, cu condiţia să nu apară elemente perturbatoare, care ţin în special de evoluţia războiului”.

Această valoarea este mai mare decât cea înregistrată ieri, 20 iulie 2022. Cea precedentă era de 7,18% pe an.

Cea mai mare valoare a ROBOR-ului pe 3 luni a fost înregistrată la data de 2 mai 2010. Aceasta a atins cota de 7,25%, potrivit informațiilor Băncii Naționale a României.

Indicele ROBOR la trei luni ajută la calcularea costului creditelor de consum în lei cu o dobândă variabilă.

Totuși, un ROBOR la trei luni cu o valoare mai mare de 7,5% ar efecte extrem de grave asupra economiei.

Este vizată majorarea ratelor românilor din nou

Indicele la 6 luni a atins valoarea de 7,38%, după ce, anterior indicele înregistrat a fost de 7,34%.

ROBOR-ul la șase luni este utilizat pentru calcularea dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă.

Indicele ROBOR la 12 luni a ajuns la valoarea de 7,51%, după ce miercuri era 7,45%.

IRCC este indicele de referință pentru creditele consumatorilor. Acesta are valoarea de 2,65% pe an. El este reglementat de OUG 19/2019 și este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din primul trimestru al anului curent. Valoarea IRCC-ului publicată în urmă cu trei luni a fost de 1,86%.

Ordonanța de Urgență care are în vedere reglementarea a intrat în vigoare în luna mai a anului 2029. Aceasta modifică modul în care este calculată rata creditelor în lei cu dobândă variabilă.