Infofinanciar > Esential > „Războiul Rece s-a întors”! China și SUA s-ar confrunta prin „subteran” de mult timp
Esential

„Războiul Rece s-a întors”! China și SUA s-ar confrunta prin „subteran” de mult timp

„Războiul Rece s-a întors”! China și SUA s-ar confrunta prin „subteran” de mult timp
sursă foto: arhiva companiei

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Donald Trump a autorizat Agenția Centrală de Informații să lanseze o campanie clandestină pe rețelele de socializare chinezești. Aceasta avea scopul de a întoarce opinia publică din China împotriva guvernului său. Aceste declarații provin acum din partea unor foști oficiali americani care au cunoștință directă despre această operațiune strict secretă.

Trei foști oficiali au declarat pentru Reuters că CIA a creat o mică echipă de agenți care au folosit identități false pe internet pentru a răspândi narațiuni negative despre guvernul lui Xi Jinping. Această echipă a ajuns să scurgă în același timp informații denigratoare către agențiile de presă din străinătate. Efortul, care a început în 2019, nu a fost raportat anterior.

În ultimul deceniu, China și-a extins rapid amprenta globală. A încheiat pacte militare, acorduri comerciale și parteneriate de afaceri cu națiuni în curs de dezvoltare. Echipa CIA a promovat acuzații potrivit cărora membri ai Partidului Comunist de guvernământ ar ascunde bani obținuți în mod ilicit în străinătate.

De asemenea, i s-au adus critici Executivului chinez  ca fiind corupt și risipitor în special în ceea ce privește Inițiativa Belt and Road a Chinei. Este vorba despre un proiect care oferă finanțare pentru planul de infrastructură în țările în curs de dezvoltare, au declarat sursele pentru Reuters.

China și SUA s-ar confrunta prin „subteran” de mult timp

Oficialii americani au refuzat să ofere detalii specifice despre aceste operațiuni. Totuși, au declarat că relatările acestea se bazau pe fapte, deși au fost publicate în secret de agenți de informații sub o acoperire falsă. Eforturile din China au fost menite să alimenteze paranoia în rândul liderilor de vârf din această țară. Au forțat chiar guvernul să cheltuiască resurse pentru a urmări intruziunile în internetul strict controlat de Beijing. Asta au mai declarat doi foști oficiali. „Am vrut ca ei să urmărească fantome”, a declarat unul dintre acești foști oficiali.

Chelsea Robinson, un purtător de cuvânt al CIA, a refuzat să comenteze existența programului de influență, obiectivele sau impactul acestuia. Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a declarat că știrea privind inițiativa CIA arată că guvernul american folosește „spațiul de opinie publică și platformele media ca arme pentru a răspândi informații false și a manipula opinia publică internațională”.

Operațiunea CIA a venit ca răspuns la anii de eforturi agresive și secrete ale Chinei. Acestea erau menite să îi sporească influența globală, au declarat sursele. În timpul președinției sale, Trump a promovat un răspuns mai dur față de China decât au făcut-o predecesorii săi. Campania CIA a semnalat o întoarcere la metodele care au marcat lupta Washingtonului cu fosta Uniune Sovietică. „Războiul Rece s-a întors”, a declarat Tim Weiner, autorul unei cărți despre istoria războiului politic.

„Războiul Rece s-a întors”

Reuters nu a putut stabili impactul operațiunilor secrete sau dacă administrația președintelui Joe Biden a menținut programul CIA. Kate Waters, o purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională al administrației Biden, a refuzat să comenteze existența programului. Sau măcar dacă acesta rămâne activ. Doi istorici din domeniul serviciilor de informații au declarat pentru Reuters că atunci când Casa Albă acordă CIA autoritatea de a desfășura acțiuni secrete, printr-un ordin cunoscut sub numele de „presidential finding”, aceasta rămâne adesea în vigoare de-a lungul administrațiilor.

Trump, în prezent candidatul republican la președinție, a sugerat că va adopta o abordare și mai dură față de China. Asta dacă va fi reales președinte în noiembrie. Purtătorii de cuvânt ai lui Trump și ai foștilor săi consilieri pe probleme de securitate națională, John Bolton și Robert O’Brien, ambii în funcție în anul în care a fost semnat ordinul de acțiune secretă, au refuzat să comenteze.

Operațiunea împotriva Beijingului a venit cu un risc semnificativ de escaladare a tensiunilor cu Statele Unite. Trebuie luată în vedere puterea economiei chineze și capacitatea acesteia de a riposta prin comerț, a declarat Paul Heer, fost analist principal al CIA pentru Asia de Est. Acesta a aflat de autorizația prezidențială de la Reuters. De exemplu, după ce Australia a cerut o anchetă în interiorul Chinei care să cerceteze originile pandemiei COVID-19 din 2020, Beijingul a blocat miliarde de dolari în comerțul australian prin tarife agricole.

Avertismente au fost

Ordinul din 2019 al lui Trump a venit după ani de avertismente din partea comunității de informații americane. Precum și din partea rapoartelor din mass-media. Cu referire la modul în care China se folosea de mită și amenințări pentru a obține sprijinul țărilor în curs de dezvoltare în disputele geopolitice. În timp ce încerca să semene dezbinare în Statele Unite prin intermediul unor grupuri de fațadă. Ministerul de Externe al Chinei a declarat că Beijingul respectă „principiul neamestecului în afacerile interne ale altor țări și nu se amestecă în afacerile interne ale Statelor Unite”.

Cu un an mai devreme, Trump a acordat CIA puteri mai mari pentru a lansa operațiuni cibernetice ofensive împotriva adversarilor SUA. Asta s-a întâmplat după numeroasele atacuri cibernetice rusești și chinezești împotriva organizațiilor americane. Reuters nu a putut confirma în mod independent existența ordinului anterior. Sursele au descris autorizația din 2019 descoperită de Reuters ca fiind o operațiune mai ambițioasă.

Aceasta a permis CIA să acționeze nu doar în China. Ci și în țări din întreaga lume în care Statele Unite și China concurează pentru influență. Patru foști oficiali au declarat că operațiunea a vizat opinia publică din Asia de Sud-Est, Africa și Pacificul de Sud. „Sentimentul era că China venea spre noi cu bâte de baseball din oțel. Iar noi ripostăm cu bâte din lemn”, a declarat un fost oficial din domeniul securității naționale care avea cunoștință directă de această descoperire.

No Comment

Matt Pottinger, un înalt funcționar al Consiliului de Securitate Națională la acea vreme, a elaborat autorizația. Asta au declarat acum trei foști oficiali. Acesta a citat presupusa utilizare de către Beijing a influenței maligne, acuzațiile de furt de proprietate intelectuală și expansiunea militară ca amenințări la adresa securității naționale a SUA. Pottinger a declarat pentru Reuters că nu va comenta „acuratețea sau inexactitatea acuzațiilor privind activitățile serviciilor de informații americane”. A adăugat apoi că „ar fi incorect să presupunem că aș fi avut cunoștință de operațiuni specifice ale serviciilor de informații americane”.

Mesajele secrete permit Statelor Unite să implanteze idei în țări în care cenzura ar putea împiedica ca aceste informații să iasă la iveală sau în zone în care publicul nu ar acorda prea multă credibilitate declarațiilor guvernului american, a declarat Loch Johnson, un politolog de la Universitatea din Georgia care studiază utilizarea acestor tactici. Campaniile clandestine de propagandă erau obișnuite în timpul Războiului Rece. Atunci când CIA planta 80-90 de articole pe zi în încercarea de a submina Uniunea Sovietică, a declarat Johnson.

În anii 1950, de exemplu, CIA a creat o revistă astrologică în Germania de Est pentru a publica predicții prevestitoare despre liderii comuniști, potrivit unor înregistrări declasificate. Campania de propagandă secretă împotriva Beijingului s-ar putea întoarce împotriva sa, a declarat Heer, fost analist CIA. China ar putea folosi dovezile unui program de influență al CIA pentru a-și consolida acuzațiile vechi de zeci de ani privind subversiunea occidentală obscură. În acest fel, ar ajuta Beijingul să facă „prozelitism” într-o lume în curs de dezvoltare deja profund suspicioasă față de Washington.

Cum se termică povestea

Mesajul ar fi următorul: „’Priviți cum Statele Unite intervin în afacerile interne ale altor țări și resping principiile coexistenței pașnice”, a declarat Heer. „Și există locuri în lume în care acesta va fi un mesaj cu rezonanță”.

Operațiunile de influență ale SUA riscă, de asemenea, să pună în pericol disidenții, grupurile de opoziție critice la adresa Chinei și jurnaliștii independenți. Jurnaliști care ar putea fi prezentați în mod fals ca fiind active ale CIA, a declarat Thomas Rid. Acesta este profesor la Universitatea Johns Hopkins, care a scris o carte despre istoria războiului politic, scrie Reuters.