Infofinanciar > Lumea la zi > Războiul european depășește granițele. Rusia amenință Coreea de Sud, care vizează extinderea ajutorului militar pentru Ucraina
Lumea la zi

Războiul european depășește granițele. Rusia amenință Coreea de Sud, care vizează extinderea ajutorului militar pentru Ucraina

Coreea de Sud Sursa foto G4Media.ro
Sursa foto: G4Media.ro

Vicepreședintele Consiliului de Securitate rusesc, Dmitri Medvedev, lansează amenințări la adresa Coreei de Sud, care a făcut anunțul conform căruia țara ar putea să își extindă ajutorul militar pentru Ucraina. 

Pe lângă ajutorul la nivel economic și umanitar, președintele Yoon Suk Yeol al Coreei de Sud susține că ar putea să acorde ajutor militar Ucrainei, în cazul în care țara va fi supusă unui atac civil pe scară largă. 

Ucraina ar putea beneficia de suportul Coreei de Sud 

Declarațiile președintelui Yoon semnalează pentru prima dată o schimbare de poziție împotriva înarmării Ucrainei. 

Înainte de vizita sa din Statele Unite, președintele Yoon al Coreei de Sud a declarat că guvernul din Seul a analizat intens modul în care pot ajuta apărarea și mai apoi reconstruirea Ucrainei, întorcând astfel favorul sprijinului acordat țării din timpul Războiului din Coreea dintre anii 1950 și 1953. 

„Dacă există o situație pe care comunitatea internațională nu o poate aproba, cum ar fi orice atac pe scară largă asupra civililor, masacru sau încălcarea gravă a legilor războiului, ar putea fi dificil pentru noi să insistăm doar asupra sprijinului umanitar sau financiar”, a spus Yoon. 

Declarațiile realizate de președintele Coreei de Sud reprezintă o premieră din partea Seulului, astfel fiind prima dată când s-a sugerat disponibilitatea de a furniza arme Ucrainei, la mai mult de un an distanță de când un eventual ajutor letal a fost exclus de către conducerea țării. 

Un aliat cheie al SUA și un important producător de muniție de artilerie, Coreea de Sud a încercat până acum să evite antagonizarea Rusiei din cauza companiilor sale care operează acolo și a influenței Moscovei asupra Coreei de Nord, în ciuda presiunilor tot mai mari din partea țărilor occidentale pentru furnizarea de arme. 

Este posibil un război nuclear între țările din peninsula Coreea 

„Cred că nu vor exista limitări în ceea ce privește amploarea sprijinului pentru a apăra și a restabili o țară care a fost invadată ilegal, atât în conformitate cu legislația internațională, cât și cu cea internă. Cu toate acestea, având în vedere relația noastră cu părțile implicate în război și evoluțiile de pe câmpul de luptă, vom lua cele mai potrivite măsuri”, a declarat președintele Yoon. 

Săptămâna viitoare, Yoon Suk Yeol va realiza o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, pentru a participa la un summit alături de președintele american Joe Biden, ce va marca aniversarea cu numărul 70 a alianței realizată între cele două țări. 

Yoon a declarat că în timpul summitului va căuta cea mai bună variantă cu privire la eforturile aliaților de a îmbunătății răspunsurile la amenințările în evoluție din partea Coreei de Nord. 

De asemenea, Seulul a recunoscut că urmează să intensifice capacitatea de supraveghere, recunoaștere și analiză a informațiilor pentru a putea dezvolta „arme ultraperformante și de mare putere”, pentru o eventuală amenințare din partea nordului, potrivit HotNews.ro.

„Dacă izbucnește un război nuclear între Coreea de Sud și Coreea de Nord, probabil că nu este vorba doar de o problemă între cele două părți, ci probabil că întreaga Asie de Nord-Est se va transforma în cenușă. Acest lucru trebuie oprit”, a spus el.