Ministrul Industriei și Comerțului al Federației Ruse, Denis Manturov, a anunțat că este gata să readucă la viață mașininile sovietice, Volga și Pobeda. Acest lucru se întâmplă deoarece, de când a început războiul, mai multe companii auto și-au oprit producția și importurile în Rusia.
Conform newsmaker.md, în luna mai, s-a anunțat că activele rusești ale grupului francez Renault vor deveni proprietatea statului, precum și reluarea producției de mașini de pasageri sub marca Moskvici la uzina Renault din Moscova.
„Pot dezvălui ușor planurile pe care le are industria noastră auto. Nu este un secret pentru nimeni că Moskvici va fi produs în fostul teritoriu al Renault. Colegii au planuri să revigoreze, de exemplu, mărcile Volga sau Pobeda. Sau ambele”, a declarat ministrul Manturov într-un interviu pentru meduza.io.
Volga a fost înlocuitorul Pobedei
Mașinile Pobeda au fost produse la Uzina de Automobile Gorki între 1946 și 1958. Volga a fost produs acolo din 1956. În 2008, GAZ a încercat să înceapă producția de serie a mașinii Volga Siber, dar producția a fost redusă din cauza cererii scăzute. Președintele companiei GAZ, Bo Andersson, a decis să întrerupă producția modelului Volga în 2010.
Automobilul GAZ-M20 Pobeda a fost un autovehicul produs în Uniunea Sovietică la uzina Uzina Molotov. Acesta a fost concepută și proiectată în anii 1940 ca model foarte robust avănd un motor în patru cilindri. Până la sfârșitul anilor 1960, era unul din cele mai răspândite modele de taxiuri în România. De aici și expresia „am venit cu Pobeda” care echivalează cu „am venit cu un taxi”.
Primul model Volga a fost inițial dezvoltat ca un înlocuitor pentru Pobeda. În ciuda aspectului foarte progresist, evoluția rapidă a design-ului auto postbelic și a mecanismului de propulsie a determinat elaborarea unor planuri de înlocuire a automobilului Pobeda în 1951, iar un an mai târziu au fost dezvoltate două proiecte: Zvezda („Steaua”), cu un aspect mai revoluționar, și Volga, cu un aspect mai convențional, care era mai adecvată posibilităților de producție din anii 1950.