Războiul care s-a declanșat în Israel va face și mai grea misiunea României de a adera la spațiul Schengen. Acesta este un avertisment pe care l-au emis oficialii. Mai exact este vorba despre valul de migranți care va veni în Uniunea Europeană.
Potrivit lui Gabriel Zetea, odată cu războiul din Israel Uniunea Europeană va avea de-a face cu o nouă problemă. De asemenea, și încercarea României de a face parte din spațiul Schengen va fi înregunată.
„În primul rând, asta ar fi cea mai mare problemă pentru Uniunea Europeană. Ce va face cu valul de migranți care, evident, va veni. Vorbim despre Marea Mediterană, aceleași rute, până la urmă care se folosesc dinspre Siria, vor fi folosite și de data aceasta.
Țările din sudul Europei vor fi din nou asaltate de migranți, aceleași discuții pe care le avem în Uniunea Europeană legate de Schengen și uite cum este afectată, din nou, România în acest moment, că vor fi state care vor fi din nou reticente în a discuta despre extinderea Schengen, în momentul în care sunt atât de mulți migranți care intră în Europa”, este declarația pe care a făcut-o Gabriel Zetea, conform mediaflux.ro