„Economia rusă este pe cale de a fi redusă la jumătate”, a declarat Joe Biden în martie anul trecut, în timp ce anunța sancțiunile impuse Rusiei după invazia pe scară largă a acesteia în Ucraina.
Annalena Baerbock, ministrul german de externe, a jurat că sancțiunile „lovesc sistemul lui Vladimir Putin în miezul puterii sale”. Liz Truss, omologul său din Marea Britanie la acea vreme, a prognozat că oligarhii lui Vladimir Putin nu vor avea unde să se ascundă. Sancțiunile UE, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „lucrează pentru a paraliza capacitatea lui Putin de a-și finanța mașina de război”.
Ce impact au avut sancțiunile asupra Rusiei
Limbajul de dinaintea invaziei nu a fost mai puțin asertiv. La o ședință de informare din ianuarie 2022, oficialii Departamentului de Stat al SUA au declarat că Washingtonul era pregătit să aplice sancțiuni „cu consecințe masive care nu au fost luate în considerare în 2014 (n.r. când Rusia a anexat Crimeea). Asta înseamnă că gradualismul din trecut a ieșit din discuție, iar de data aceasta vom începe de la vârful scării escaladării și vom rămâne acolo”, potrivit The Guardian.
Institutul pentru Finanțe Internaționale (IIF) a prezis o scădere de 15% a PIB-ului rusesc în 2022. JP Morgan a preconizat o contracție de 12%. Proprii tehnocrați ai Rusiei l-au avertizat în privat pe Putin cu privire la o posibilă scădere de 30%.
Realitatea a fost oarecum diferită, reflectând ceea ce analiștii spun că a fost un exces de încredere orgolioasă în Occident cu privire la viteza cu care sancțiunile convenite cu o coordonare fără precedent de către G7 ar putea afecta Rusia.
Economia rusă s-a contractat cu doar 2,2% anul trecut. Șomajul, conform cifrelor oficiale, desigur îndoielnice, se ridică acum la 3,7%. Sectorul construcțiilor a reușit să crească semnificativ, chiar dacă industriile auto și electronică au avut de suferit. O recoltă excepțională a impulsionat creșterea în sectorul agricol.
În prezent, Fondul Monetar Internațional estimează că Rusia va crește mai rapid în 2023 și 2024 decât Marea Britanie. Nu este deloc o apocalipsă financiară acum. Pe măsură ce războiul se apropie de aniversarea de un an, la 24 februarie, dezbaterea privind eficiența sancțiunilor s-a intensificat.
Apărătorii sancțiunilor spun că rubla și produsul intern brut principal sunt indicatori îngrozitori, în parte pentru că statisticile rusești sunt fie clasificate, fie manipulate ca parte a efortului de război. „Vă rog să nu mă întrebați despre cifrele PIB-ului. Ele nu contează”, a declarat Elina Ribakova, economist șef adjunct la Institutul de Finanțe Internaționale, un organism industrial global.
Vladimir Milov, fost ministru adjunct al energiei din Rusia și autor al unui raport al Centrului Martens privind sancțiunile, a declarat că ar putea fi mai instructiv să se urmărească o duzină de „indicatori soft”, cum ar fi vânzările de alcool, rata divorțurilor, furtul din magazine, cheltuielile pentru alimente, sondajele de opinie, sentimentul clienților băncilor sau veniturile fiscale.
„Nu vă uitați la ceas la fiecare cinci minute pentru a vedea dacă sancțiunile funcționează. Exercitați răbdare strategică”, a declarat Milov, care este, de asemenea, un aliat al liderului opoziției ruse încarcerat Alexei Navalny
Agathe Demarais, autoarea cărții Backfire, un studiu despre sancțiunile americane, a declarat: „Acesta este mai degrabă un maraton decât un sprint, dar finanțarea războiului devine din ce în ce mai dificilă.”
Economiștii de la Școala de Economie din Kiev merg mai departe, susținând că s-ar putea să se fi ajuns deja la un punct de cotitură decisiv, deoarece deficitul fiscal rusesc în creștere – stimulat de cheltuielile suplimentare pentru apărare și de prăbușirea veniturilor din hidrocarburi – forțează banca centrală a Rusiei să își consume rezervele.
Blitzkrieg financiar
La urma urmei, rușii au început să se grăbească spre bancomate, temându-se de o fugă la bănci. Rubla s-a prăbușit, scăzând de la aproximativ 70-75 față de dolar la aproape 140.
Porțile terenurilor de joacă europene ale oligarhilor au fost închise cu lacăt, iar jucăriile lor ostentative au fost puse la loc uscat. Pierderea mobilității și a respectabilității a fost o lovitură grea, în special la Londra, unde guvernul conservator s-a întors brusc împotriva bogaților ruși după decenii de laxism și spălare de reputație. În aproximativ patru luni, au fost înghețate active rusești în valoare de aproximativ 13,8 miliarde de euro (12,3 miliarde de lire sterline).
Chiar și cele mai mici tranzacții riscau să rămână blocate în conturile bancare corespondente timp de săptămâni, dacă nu chiar luni, deoarece băncile internaționale au devenit reticente în ceea ce privește facilitarea transferurilor efectuate de clienții ruși. În total, UE a impus sancțiuni împotriva a 1 386 de persoane și 171 de entități.
Sute dintre cele mai mari firme occidentale, de la McDonalds la BP și până la multinaționalele din domeniul IT, s-au „autosancționat” suspendându-și sau reducându-și operațiunile din Rusia, chiar dacă unele dintre ele nu au plecat efectiv. Firma germană de produse chimice BASF a suferit o depreciere de 7,9 miliarde de dolari (6,5 miliarde de lire sterline) în acest proces, chiar dacă speră să o treacă în contul contribuabililor.
Dar în schimbul cheie de deschidere a bătăliei sancțiunilor, banca centrală rusă, în mod ironic, cu un personal format în mare parte din pragmatici liberali care se opun invaziei Ucrainei, a avut câștig de cauză în fața Occidentului. La 28 februarie, Occidentul a încercat să întindă o ambuscadă Rusiei prin simpla înghețare a ceea ce, conform informațiilor furnizate de banca centrală a țării, ar fi aproximativ 300 de miliarde de dolari sau (40%) din totalul rezervelor sale valutare deținute în străinătate. Restul nu era deținut în monede occidentale. „Scopul a fost de a îngreuna apărarea monedei, de a crește costul finanțării războiului și de a alimenta inflația”, a declarat Demarais.
Dar guvernatorul băncii centrale ruse, Elvira Nabiullina, a reacționat decisiv, majorând rata dobânzii cheie la 20% la 28 februarie, oprind efectiv creditele ipotecare și împrumuturile pentru companii, dar făcând depozitele extrem de atractive. Acest lucru i-a descurajat pe cetățeni să intre în panică și să își retragă toți banii din conturi. La 7 martie, pentru prima dată în istoria modernă a Rusiei, banca centrală a interzis complet vânzarea și retragerea de dolari și euro depozitați înainte de 24 februarie. Rusia a negociat, de asemenea, ca unele dintre băncile sale – în special Gazprombank – să rămână în sistemul global de mesagerie financiară Swift, deoarece acestea gestionau plăți legate de exporturile de petrol și gaze naturale de care UE depindea în mare măsură. După o scurtă perioadă de stres în martie 2022, lichiditatea structurală a revenit mai mult sau mai puțin la nivelurile de dinaintea sancțiunilor. Până în iunie, rubla s-a stabilizat.
Sancțiuni în prag de război
Odată ce blitzkrieg-ul său financiar inițial – pregătit în secret în cadrul Trezoreriei SUA în lunile dinaintea războiului – a fost respins, Occidentul a trebuit să își revizuiască strategia, acceptând implicit că nu începuse chiar de la vârful scării sancțiunilor și că mai erau și alte trepte de urcat. A doua fază avea să fie mai mult un război de uzură, de ajustare constantă și de construire a unui consens în întreaga UE.
Comisia Europeană a trecut pe picior de război al sancțiunilor, potrivit unui studiu realizat de Institutul danez pentru studii internaționale. „Procesele formale care, în mod tradițional, ar fi durat mai multe săptămâni au fost încheiate într-o zi”, a constatat acesta.
Dar au apărut defecte în acest proces. Deoarece pachetele de sancțiuni ale UE necesită unanimitate, aberanți ideologici precum Ungaria dețineau o influență masivă. Legătura personală a lui Viktor Orbán cu anumiți oligarhi ruși a devenit evidentă. De exemplu, în septembrie anul trecut, premierul ungar a cerut, probabil în schimbul unor favoruri din partea lui Putin, ca trei oligarhi ruși să fie eliminați de pe lista de sancțiuni a UE. Înainte de termenul limită de reînnoire din 15 martie, Orbán a făcut presiuni pentru a elimina același trio plus alți șase. La reuniunile succesive ale Consiliului European, miniștrii săi au amenințat cu utilizarea dreptului de veto, întârziind deciziile cheie privind sancțiunile. Cel mai recent, Orbán a insultat cu ușurință Ucraina ca fiind „un no man’s land asemănător Afganistanului”.
Unele state UE au constatat că nu dispun de legi, departamente de conformitate sau proceduri pentru a pune în aplicare sancțiunile convenite la Bruxelles. Abia acum Comisia Europeană colaborează cu statele membre, de exemplu, pentru a stabili un punct de contact unic pentru problemele de aplicare și implementare cu dimensiuni transfrontaliere.
Diferențele în ceea ce privește vigoarea cu care au fost aplicate sancțiunile au devenit izbitoare. Cifrele UE arată că Grecia a înghețat doar 222 000 de euro din activele rusești, iar Malta doar 200 000 de euro. Aceleași două țări au încercat în aprilie să blocheze interdicția de intrare în porturile UE a navelor sub pavilion rusesc. Companiile austriece nu s-au grăbit să părăsească Rusia. Conform unei estimări, 43 de firme austriece au rămas și doar două au plecat complet. Belgia a făcut presiuni pentru a menține deschisă industria de diamante din Anvers, veche de 500 de ani, pentru compania minieră rusă Alrosa.
Printre membrii NATO, refuzul Turciei de a se alătura coaliției de sancțiuni a devenit o problemă majoră.
În al treilea trimestru din 2022, importurile rusești din Turcia au crescut la peste 1 miliard de dolari pe lună, aproximativ dublu față de aceeași perioadă a anului precedent.
Turcia a devenit o rută pentru Rusia pentru a importa bunuri vitale produse în Occident, cum ar fi piese de fabricație. Unii economiști, de exemplu, au observat un mini boom în comerțul dintre Italia și Turcia, sugerând că negustorii italieni întreprinzători consideră Istanbulul ca fiind un punct de acces util pe piețele rusești interzise.
Surse din cadrul Trezoreriei americane spun că au transformat abordarea Turciei în ceea ce privește comerțul cu Rusia într-o chestiune de primă importanță în relația bilaterală.
De asemenea, SUA se uită cu suspiciune la un alt aliat, Emiratele Arabe Unite. Cercetările efectuate de o echipă de analiști de date cu sediul la Berlin, care a examinat peste 500.000 de tranzacții bancare după începerea războiului, au constatat că, din punct de vedere valoric, 66% din retragerile efectuate de clienții nerezidenți ai băncilor rusești au mers către beneficiari aflați în Emiratele Arabe Unite. Aceasta reprezintă o creștere de 40% față de anul precedent.
Jocul de poker energetic al lui Putin conduce cu o carte ratată
Rezistența surprinzătoare a economiei rusești nu se datorează în primul rând profesionalismului tehnic al funcționarilor băncii centrale sau a unor măsuri obscure de eliminare a sancțiunilor, ci mai degrabă unui defect structural evident și orbitor al sancțiunilor: Dependența Europei de exporturile de petrol și gaze rusești, sursa a 40% din veniturile bugetare rusești.
„Faptul că nu s-a impus un embargo asupra exporturilor rusești încă de la început a dus la excedente comerciale și fiscale record care au oferit regimului lui Putin o pernă financiară uriașă, suficientă pentru a susține multe luni de război”, a declarat Oleg Itskhoki, un economist ruso-american. „Doar importurile lui Putin au fost boicotate, în timp ce exporturile sale au continuat. Ca urmare, industria auto și electrică rusă s-a prăbușit, dar nu și exportul de petrol și gaze”.
Diferite grupuri de economiști occidentali, printre care Rüdiger Bachmann, Moritz Schularick, Ben Moll și Christian Bayer, au încercat, pe parcursul lunilor martie și aprilie, să convingă politicienii germani că întreruperea furnizării de energie rusească nu va duce la prăbușirea economiei germane.
Moll și-a amintit: „La scurt timp după începerea războiului, politicienii germani făceau declarații potrivit cărora un embargo energetic ar avea consecințe economice dramatice. De exemplu, ministrul Economiei a spus că ar exista șomaj în masă și sărăcie.
„Am considerat că este important să analizăm datele și să ne gândim la acest lucru în mod sistematic, așa că am alcătuit o echipă de economiști în domeniul energiei, precum și de micro și macroeconomiști și am ajuns la concluzia că ar putea duce la o recesiune între 0,5 și 3%, dar nu la un Armaghedon economic. Nu toți am fost de acord cu un embargo energetic. Dar sindicatele și lobby-ul industriei au denunțat analiza noastră, iar cancelarul ne-a numit „iresponsabili” la televiziunea națională, ceea ce reflectă influența mare a corporațiilor din Germania.”
Moll consideră că, retrospectiv, analiza sa privind flexibilitatea și adaptabilitatea sistemului s-a dovedit a fi corectă.
Dar UE s-a putut decupla de energia rusă doar cu viteza pe care Germania, marea economie cea mai vulnerabilă la șantajul energetic al lui Putin, era pregătită să o tolereze.
A fost nevoie până în iunie, după un lobby privat din partea SUA și după dovezi ale crimelor de război din Ucraina, pentru ca UE, în cel de-al șaselea pachet de sancțiuni, să fie de acord cu o interdicție a exporturilor de petrol rusesc la nivelul întregii UE. Dar interdicția urma să intre în vigoare doar în două etape întârziate. Interdicția privind achiziționarea, importul sau transferul de țiței rusesc transportat pe mare urma să se aplice abia la 5 decembrie, iar interdicția privind alte produse petroliere rafinate, cum ar fi motorina, a intrat în vigoare la 5 februarie.
Prețul precauției Europei este bine cunoscut. Cu excepția anilor 2020 și 2018, petrolul și gazele naturale au asigurat 60% din exporturile de bunuri rusești în fiecare an începând cu 2002. Dar începutul verii din 2022 a fost un adevărat bonom pentru trezoreria rusă, care a beneficiat de creșterea record a prețurilor la energie. În martie, Rusia câștiga 1 miliard de euro pe zi din exporturile de energie. Petrolul și gazele au crescut la 60% din veniturile fiscale rusești, de la 40%. Numai Germania a cumpărat combustibili fosili ruși în valoare de 24 de miliarde de euro de la invazie.
Europa a finanțat mașina de război rusă pe care a denunțat-o. Excedentul din contul curent al Rusiei pentru anul în curs a fost de 227,4 miliarde de dolari – o creștere de 86% față de anul precedent și mai mult decât dublu față de recordul anterior. Acest lucru a ajutat la întărirea rublei, făcând importurile mai ieftine. La rândul său, acest lucru a contribuit la scăderea treptată a inflației, reducând presiunea asupra veniturilor reale ale populației rusești.
Până în vară, visteria rusă era atât de umflată încât Putin s-a simțit suficient de încrezător pentru a lansa un contraatac prin încetinirea livrărilor de gaz către Europa. Având în vedere că 40 % din gazul european provine din Rusia, în aprilie, Putin a cerut ca orice țară care refuză să plătească gazul în ruble să fie izolată. Europa s-a supărat, dar s-a conformat. În iunie, a început să intervină asupra fluxului de gaz prin conducta Nord Stream 1 din Rusia către Germania. Mai întâi a redus livrările prin conducta cu 75%, de la 170 milioane de metri cubi pe zi la aproximativ 40 milioane. În iulie, conducta a fost închisă timp de 10 zile, invocând necesitatea unor lucrări de întreținere esențiale. La redeschidere, debitul a fost redus la 20 de milioane de metri cubi pe zi.
Apoi, la 26 septembrie, un serviciu de informații încă neidentificat a aruncat în aer conducta și conducta învecinată Nord Stream 2 – care încă nu fusese pusă în funcțiune – lăsând o epavă mutilată și o scenă a crimei neelucidată pe fundul Mării Baltice.
„Putin s-a împușcat singur în picior, deoarece, închizând robinetul de gaz, a schimbat complet calculele în Uniunea Europeană și a dat impuls Europei să se diversifice și să renunțe la gazul rusesc”, a declarat Demarais. „El a făcut ca decizia pentru Europa să fie mult mai ușoară”.
Exporturile de gaz rusesc către Europa au scăzut cu peste 75% față de perioada antebelică. Prețul zilnic al gazelor naturale la bursa Amsterdam Euronext, care atinsese un vârf de peste 300 de euro pe megawatt/oră după invazie, a scăzut acum mult sub 100 din nou, la sub 60 de euro, încă ridicat pentru standardele din 2020 . Inflația coboară încet în toată Europa, iar Germania pare să fi evitat recesiunea prezisă pe scară largă.
Putin și-a jucat cea mai bună carte de război economic – reducerea exporturilor de gaz către Europa – și a fost un eșec, care va rămâne așa și iarna viitoare dacă UE va controla cererea. În decurs de un an, Putin a distrus podul de gaz al Rusiei către Europa, piesa centrală a economiei rusești postbelice.
Ce facem de aici înainte?
Întrebarea care se pune acum este cât de repede poate construi un alt pod spre est și, astfel, să mențină finanțele rusești pe linia de plutire.
Rusia exportă gaze naturale din zăcămintele estice către China prin conducta Power of Siberia 1, de 3.500 de kilometri, dar zăcămintele vestice, care deserveau piețele europene, nu sunt conectate la această rută de export și nu pot fi redirecționate cu ușurință către China. În cele din urmă, o conductă Power of Siberia 2 va conecta cele două câmpuri, dar data estimată de finalizare este 2030. De asemenea, China nu este o piață atât de profitabilă. Se estima că Rusia percepe 3 dolari pe milionul de unități termice britanice (MMBtu) pentru livrările către China prin conducta Power of Siberia, în timp ce taxa estimată pentru livrările către Europa fusese vândută la 10-25 de dolari/MMBtu.
Putin este, de asemenea, în pericol de a fi înșurubat până la podea în privința petrolului, bijuteria coroanei sale. În urma unui lobby persistent al Trezoreriei SUA, Occidentul a completat interdicția UE privind exporturile de țiței rusesc prin introducerea unei intervenții pe piață fără precedent care urmărește să stabilească un preț maxim la nivel mondial de 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc transportat pe mare. Începând cu 5 decembrie, aceeași dată ca și interdicția UE privind importurile, orice firmă care furnizează plăți, asigurări, servicii financiare sau servicii de brokeraj, bunkering, pilotaj pentru o navă care transportă petrol rusesc nu mai poate beneficia de acoperire de asigurare dacă petrolul este cumpărat la un preț mai mare de 60 de dolari pe baril. În cazul în care SUA sau UE surprind o companie care denaturează prețul sau prezintă un atestat fraudulos, G7 poate impune sancțiuni companiei respective. Marea Britanie propune amenzi de 1,2 milioane de dolari.
Putin a dat cu bâta în baltă, spunând că nu va furniza petrol timp de cinci luni niciunei țări care se conformează acestui regim de prețuri începând cu 1 februarie. Dar s-ar putea să fie o cacealma. Căci China și India nu trebuie să aprobe explicit plafonul, dar pot profita de existența acestuia și de puterea lor de cumpărare pentru a negocia reduceri de preț importante în comparație cu țițeiul Brent.
Plafonarea prețurilor este la început și, întrucât prețul mediu al țițeiului Urals pe mare a fost de 49,48 USD în ianuarie, sub plafonul de 60 USD, petrolierele din UE – în principal cele grecești – pot continua în mod legitim să transporte petrol către China și India. Rapoartele sugerează că încărcarea țițeiului din porturile rusești a atins un maxim al mai multor luni. În cel mai bun caz, plafonul a avut ca efect instituționalizarea reducerilor de preț. În cel mai rău caz, se dovedește a fi lipsit de efect. Ucraina și echipa sa de consilieri experți în domeniul sancțiunilor, condusă de fostul emisar american Michael McFaul, afirmă că plafonul trebuie redus la jumătate, mai ales dacă scopul său este de a face o gaură în bugetul Rusiei.
Însă, la stabilirea plafonului, Trezoreria SUA a stabilit un echilibru între obiective diferite: reducerea veniturilor Rusiei și menținerea unor rezerve suficiente pe mare pentru a evita o nouă creștere a prețului petrolului. Acest lucru necesită o evaluare periculoasă a prețului la care Putin decide că nu este profitabil să extragă sau să exporte petrol. SUA încearcă să amâne revizuirea nivelului plafonului până în martie pentru a permite colectarea mai multor dovezi.
Școala de Economie de la Kiev insistă asupra faptului că cifrele de pe tabloul de bord rusesc clipesc în roșu. Deficitul fiscal lunar al Rusiei a atins un nivel record de 3,9 mld. ruble (43,3 mld. lire sterline) în decembrie, iar deficitul bugetar total pentru 2022 a fost de 3,3 mld. ruble – sau 2,3% din PIB – față de un excedent anual estimat de 1,3 mld. ruble. Cheltuielile totale în 2022 au fost cu 7,3tn de ruble mai mari decât cele prognozate, probabil din cauza cheltuielilor vaste pentru apărare.
Putin intenționează să cheltuiască 6,3% din PIB pentru apărare și securitate națională numai în bugetul federal din 2023, dublând cheltuielile pentru apărare la peste 10tnrd ruble. Întrebarea devine atunci cât timp poate fi susținut acest nivel de cheltuieli dacă veniturile din energie scad atât de rapid.
Demarais a declarat că primele semne de presiune serioasă vor fi emisiunile neplanificate de datorii și vânzarea unei părți din cei 310 mld. yuani (37,5 mld. lire sterline), singura monedă din rezervele Rusiei care poate fi folosită pentru intervenții pe piața valutară.
Există diverse estimări, dar unii spun că cheltuielile planificate ale Rusiei sunt probabil sustenabile pe baza unui preț presupus al țițeiului Urals de 70 de dolari pe baril. Rusia nu își va epuiza stocul de active în yuani în acest an decât dacă prețul Urals se va înjumătăți și va ajunge la o medie de 25 de dolari pe baril, potrivit Bloomberg Economics.
Banca americană Citigroup estimează că ar fi nevoie doar de un preț mediu de 35 de dolari pentru a epuiza resursele de yuani disponibile deja în 2023.
Dar, după cum a arătat anul trecut, Rusia nu stă degeaba în fața unui plafon de preț. Învățând de la aliatul său din ce în ce mai mare, Iranul, aceasta a asamblat o flotă întunecată îmbătrânită de nave mai mici și mai vechi care transportă țiței în principal către China și India. Se va încerca evaziunea prin mai multe mijloace: pavilioane de conveniență; amestecul de țiței; scheme de asigurare rusești; sau simpla manipulare a documentelor. Noi centre de transfer de țiței sunt deja în curs de apariție. Depinde dacă această piață ascunsă se va transforma într-o alternativă viabilă la plafonul G7 și de prețul la care petrolul este cumpărat de China.
În cele din urmă, un război internațional al sancțiunilor este un joc de-a șoarecele și pisica, în care ambele părți caută indicii în mijlocul dezinformării pentru a încerca să preîntâmpine mișcările celeilalte părți.
În cele din urmă, nu este la fel de decisiv ca pe câmpul de luptă, dar dacă Occidentul reușește să mențină acest curs al evenimentelor, Putin ar putea să-și vadă opțiunile diminuându-se. Dacă va supraviețui, va fi o lovitură uriașă pentru puterea dolarului, care nu va trece neobservată la Beijing.
