În urma preluării conducerii Alianței Nord-Atlantice de către Marl Rutte, Rusia a precizat că nu se așteaptă la „nimic nou”.
Cu toate acestea, norvegianul Jens Stoltenberg a fost înlocuit de premierul olandez în funcția de secretar general. „Îl cunoaştem bine pe Rutte. Nu credem că se va întâmpla ceva nou în politica Alianţei. Ne aşteptăm ca Alianţa Nord-Atlantică să continue să lucreze în aceeaşi direcţie ca până acum”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului.
De asemenea, Dmitri Peskov a precizat că, Vladimir Putin s-a întâlnit de mai multe ori cu Rutte. Astfel, conform spuselor sale, la acea vreme, „existau speranţe de relaţii pragmatice”, potrivit antena3.