Infofinanciar > Lumea la zi > Reacții la nivel înalt după atacul din Israel. Netanyahu: „Suntem în război și îl vom câștiga”
Lumea la zi

Reacții la nivel înalt după atacul din Israel. Netanyahu: „Suntem în război și îl vom câștiga”

Reacții la nivel înalt după atacul din Israel. Netanyahu: „Suntem în război și îl vom câștiga”
Sursa foto Arhiva companiei

Benjamin Netanyahu, premierul din Israel, a transmis faptul că se află în război. Aceasta a spus că nu este nici o operațiuni, nici o escaladare, ci un război.

„În această dimineață, Hamas a lansat un atac criminal surpriză împotriva statului Israel și a cetățenilor săi. Suntem în luptă încă de dimineață devreme. I-am convocat pe șefii sistemului de securitate, în primul rând am dat instrucțiuni să curățăm așezările de teroriștii care s-au infiltrat – această operațiune se desfășoară în aceste ore.(…) Suntem în război și îl vom câștiga”, a transmis oficialul.

Și ministrul Apărării din Israel, Yoav Gallant, a avut o reacție în urma atacului din aceasta dimineață dinspre Fâșia Gaza.

„Suntem supuşi unui atac masiv dinspre Fâşia Gaza. În prezent, există 21 de confruntări active în sudul Israelului. Întreaga regiune sudică este închisă circulaţiei civile”, a declarat acesta, conform digi24.ro.