Infofinanciar > Info > Daniel Baciu dă detalii despre „mica recalculare”. Când vor sosi pensiile majorate a doua oară
Info

Daniel Baciu dă detalii despre „mica recalculare”. Când vor sosi pensiile majorate a doua oară

Daniel Baciu dă detalii despre „mica recalculare”. Când vor sosi pensiile majorate a doua oară
Sursa foto: Arhiva companiei

După intrarea în vigoare a recalculării pensiilor, de la 1 septembrie, va urma o nouă majorare pentru pensionarii care au beneficiat de sporuri nepermanente ce nu au fost luate în calcul. „Mica recalculare” nu va aduce însă creșteri majore decât în anumite situații.

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a oferit recent mai multe informații despre cum va decurge a doua recalculare a pensiilor. De aceasta vor beneficia doar pensionarii care au avut pe perioada de muncă sporuri nepermanente. Și doar aceia care vor putea aduce acte și adeverințe doveditoare în acest sens. Ceea ce nu este tocmai ușor și nici ieftin.

Daniel Baciu a oferit mai multe detalii în acest sens. „De etapa numărul doi de recalculare nu vor beneficia toți pensionarii, așa cum beneficiază de etapa unu. Decât cei care se aflau în această situație, care au avut aceste venituri nepermanente. Și aici vorbim, în principal, de acordul global ca venit nepermanent. Era o formă de retribuție înainte de 1989 și celelalte sporuri cu caracter nepermanent”, a declarat președintele CNPP.

Când vine a doua recalculare

Potrivit lui Baciu, nu toate sporurile ce vor incluse la a doua recalculare vor genera o creștere substanțială la pensie.

„Vorbim despre orele suplimentare, despre al 13-lea salariu, de premiile anuale care se dădeau. Aici creșterile nu mai sunt așa de mari, cum sunt pe recalcularea pe formulă de calcul, unde beneficiază absolut toți pensionarii, în funcție de stagii de cotizare. Pentru că acel spor a avut acest caracter nepermanent. Deci nu a fost lună de lună acordat. Gândiți-vă numai la al 13-lea salariu. Ai luat o singură dată pe an, nu lună de lună. Deci acest spor nu influențează foarte mult salariul pe care îl ai deja luat în calculul pensiei, deci acolo creșterile sunt mai mici”, a declarat președintele CNPP.

Conform acestuia, cele mai substanțiale creșteri vor fi asigurate de acordul global. Baciu a mai precizat că, termenul pentru a doua recalculare este de 6 luni de la 1 septembrie. Dacă nu vor interveni întârzieri, la 1 martie 2025 pensionarii cu venituri nepermanente vor primi încă o decizie de recalculare.

Acordul global, cel mai avantajos

Președintele CNPP a declarac că cele mai semnificative creșteri vor fi la acordul global. „Pentru că acolo, într-adevăr, mare parte dintre actualii pensionari au realizat acel plan care se dădea. De fapt, ăsta era acordul global. Ți se dădea un plan. Dacă făceai mai mult decât planul respectiv, aveai un salariu mai mare decât cel pe care îl avea efectiv înscris în carnetul de muncă, adică salariul de bază. Și acolo noi trebuie să luăm acele sume care sunt mai mari decât sumele din acord. Care sunt mai mari decât efectiv salariul pe care îl luăm la fiecare pensionar, salariu tarifar de încadrare. Vor beneficia doar acei pensionari care au lucrat în acele ramuri ale industriei ale economiei care au avut aceste acorduri”, a precizat Baciu.

Șeful Casei de Pensii a explicat că Legea pensiilor nu a inclus aceste aspecte în prima recalculare. „Aceste sporuri, în momentul de față, nu sunt luate în calcul și am considerat că respectă principiul contributivității. Dacă asupra acestor sporuri s-a contribuit și s-a datorat contribuție de asigurări sociale de stat, atunci respectă principiul contributivității și noi le vom lua în calcul”, a mai menționat Baciu, conform stiripesurse.