Mulți români așteaptă cu nerăbdare momentul recalculării pensiilor. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare din această toamnă. Odată cu actul normativ, vor fi oferite și noi beneficii pentru seniori. Marea recalculare din septembrie promite să aduce majorări importante de pensii.
Marcel Ciolacu a vorbit despre procesul de recalculare al pensiilor. Potrivit premierului, anumiți cetățeni nu vor fi favorizați de noua lege. Mai exact, anumite categorii de pensionari nu vor primi niciun leu în plus în luna septembrie.
Recalcularea pensiilor din septembrie
Marcel Ciolacu a anunțat că anumite persoane nu vor beneficia de majorare. Nicio pensie nu va scădea, totuși, unii pensionari nu se vor putea bucura de beneficiile recalculării. Potrivit premierului, este vorba de românii care au deja pensii destul de mari. Aceștia nu vor avea parte de o creștere a venitului și vor rămâne la nivelul actual de plată. Principalul motiv din spatele acestei decizii este nevoia de a elimina inechitățile din sistemul public de pensii și de a reduce riscul de sărăcie.
„Am mărit pensiile. De când am intrat la guvernare. Am venit la 1 ianuarie cu indicele de inflație, cum e legea. De la 1 septembrie intră noua lege. O să fie pensii mari, care nu vor avea mărire. Așa a fost gândită legea, cu CE. Și pensiile mici (n. r.. o să crească), ca să ieșim din acel risc de sărăcie, că eram pe locul II în Europa. Sunt bani de pensii. Categoric!”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.
România își permite recalcularea
În spațiul public, au tot circulat informații cu privire la cheltuielile mari la care se supune statul cu această recalculare a pensiilor. Premierul i-a asigurat pe români că România își permite această măsură. Marcel Ciolacu a precizat că există pe masa de negocieri un nou acord cu Comisia Europeană.
„Statul român are capacitate de a respecta angajamentele. Eu nu am exagerat cu nimic. Nu am distrus România. România își permite această recalculare a pensiilor. O să avem un nou acord cu CE, cu adevărat actualul ministru al Finanțelor se duce și negociază un acord pe 7 ani” a adăugat premierul, conform România TV .
Vin deciziile de pensionare
Românii nu mai au mult timp de așteptat. Potrivit șefului Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, în următoarea perioadă vor fi tipărite și distribuite deciziile de pensii. Astfel, românii vor putea afla cu cât le va crește venitul de la stat din septembrie.
„Suntem pe finalul acestui proces. Cred că peste 99% din dosarele existente în Casele Naționale de Pensii deja procesate și digitalizate, vorbim de procesul de evaluare. Urmează ca în perioada următoare noi să tipărim deciziile de pensii, vom trimite deciziile către teritoriu, va trebui ca ei să tipărească aceste decizii și undeva în vară începem să emitem aceste decizii de pensionare către beneficiarii noștri pensionari. Suntem în grafic, știm exact ce avem de făcut, nu avem nicio întârziere”, a declarat Daniel Baciu