Infofinanciar > Info > Recalcularea pensiilor care dispun de adeverințe de vechime. Ce spune Casa Națională de Pensii
Info

Recalcularea pensiilor care dispun de adeverințe de vechime. Ce spune Casa Națională de Pensii

Recalcularea pensiilor care dispun de adeverințe de vechime. Ce spune Casa Națională de Pensii
Sursă foto: arhivă

Casa Națională de Pensii Publice a făcut o serie de precizări privind recalcularea pensiilor prin valorificarea veniturilor și sporurilor nepermanente.

Conform reprezentanților CNPP, noua lege a pensiilor va introduce valorificarea veniturilor și sporurilor nepermanente.

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile prevăzute la art. 144 alin. (1) se recalculează din oficiu, prin valorificarea din adeverinţele care îndeplinesc condiţiile de valabilitate şi legalitate, prevăzute în Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 487/2021 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, a sporurilor/veniturilor nepermanente sau a veniturilor lunare, brute sau nete, după caz.”, arată prevederile art.155 din Legea nr. 360/2023, potrivit antena3.