Infofinanciar > Info > Românii au reciclat peste 2,7 miliarde de ambalaje în ultimul an
Info

Românii au reciclat peste 2,7 miliarde de ambalaje în ultimul an

ambalaje reciclare garanție de 50 de bani Sursă foto Econmedia.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Pe parcursul ultimului an, românii au returnat peste 2,7 miliarde de ambalaje prin intermediul sistemului garanție-returnare.

Este vorba despre bilanțul din primul an de funcționare al mecanismului. Orice sticlă cumpărată vine la pachet cu o garanție de 0,50 de lei.

De un an încoace, românii au de plătit o garanție pentru fiecare sticlă pe care o achiziționează. În acest context, banii pot fi recuperați doar prin intermediul returnării ambalajelor.

Dacă la început mulți erau sceptici, acum la automatele de la marile magazine se formează cozi. Acolo se află cei care doresc să își recupereze acei 50 de bani. În ultimele luni, cifrele indică faptul că undeva la șapte din 10 ambalaje au fost colectate, conform antena3.

„Acum suntem activi în reciclare și suntem în topul reciclatorilor din România cu o rată de 84% a colectării pe luna trecută, iar aceste cifre vor continua să crească pentru că vedem creșteri de la o lună la alta. Vedem pe străzi, în natură, că nu mai sunt aruncate ambalaje de plastic, sticlă sau aluminiu. Și acesta este un rezultat vizual pe care îl poate vedea oricine”, a precizat ⁠Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO SGR.