Infofinanciar > Info > Căldura topește România! Recomandările specialiștilor pe timp de caniculă
Info

Căldura topește România! Recomandările specialiștilor pe timp de caniculă

Căldura topește România! Recomandările specialiștilor pe timp de caniculă
sursa foto arhiva companiei

România a fost sub avertizări de caniculă și disconfort termic ridicat, iar termometrele au urcat până la 37 de grade. În București și în alte 16 județe a intrat în vigoare un cod portocaliu de caniculă.

„Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de grade şi local va fi caniculă”, transmite ANM.

Astăzi se așteaptă că valul de căldură să se extindă și să se accentueze în mai multe zonă din țară.

„Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în sudul Crişanei şi sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, a mai transmis ANM.

Recomandări pe timp de caniculă

Vremea foarte caldă poate provoca rău dacă nu luați în seamă anumite aspecte. Este recomandat să se bea multă apă, chiar dacă nu simți neapărat sete. Evită băuturile alcoolice sau pe cele cu cofeină, deoarece acestea pot duce la deshidratare. Evită expunerea directă la soare. Stai la umbră, mai ales în intervalul 11:00-17:00, când radiațiile solare sunt cele mai intense.

Folosește protecție solară. Aplică cremă cu factor de protecție solară (SPF) adecvat pe toate zonele expuse ale pielii, reaplicând la fiecare două ore sau după ce ai transpirat sau te-ai șters cu prosopul. Îmbracă-te adecvat. Poartă haine ușoare, deschise la culoare, din materiale naturale (bumbac, in), și acoperă-ți capul cu o pălărie sau o șapcă.

Evită activitățile fizice intense: Limitează exercițiile fizice sau munca grea în aer liber în orele de vârf ale zilei. Dacă trebuie să faci efort fizic, încearcă să o faci dimineața devreme sau seara târziu.

Care sunt obligațiile angajatorilor pe vremea caniculară?

Foarte mulți cetățeni sunt obligați să lucreze afară. Însă, având în vedere temperaturile extrem de ridicate din aceste zile, angajatorii au obligația de a scădea intensitatea și volumul de muncă și, de asemenea, aceștia trebuie să asigure ventilația la locul de muncă.

În cazul în care condițiile nu pot fi îndeplinite, angajatorul trebuie să scurteze programul de lucru sau să îl împartă în două ture. Obligațiile trebuie respectate atunci când temperatura exterioară atinge sau depășește 37 de grade Celsius, potrivti RomâniaTV.