Pacea mondială a fost puternic zdruncinată de invazia Rusiei în Ucraina, împărțind globul într-o alianță a regimurilor autoritare conduse de China și Rusia și o alianță a democrațiilor occidentale care sprijină Ucraina.
Cum recenta vizită a liderului chinez Xi Jinping la Moscova a coincis cu vizita premierului Fumio Kishida la Kiev, întâlnirea lui Xi cu președintele rus Vladimir Putin și cea a lui Kishida cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, ambele desfășurate la 21 martie, au pus în evidență lumea divizată între cele două alianțe.
Reorganizarea sistemului de relații internaționale
Încă nu se știe dacă întreaga lume va fi polarizată în acest fel. Dar, la 30 martie, Turcia a votat pentru aprobarea candidaturii Finlandei de a adera la NATO, eliminând ultimul obstacol în calea aderării sale, în timp ce ministrul chinez al apărării a subliniat, în urma discuțiilor dintre Xi și Putin, că cele două țări vor lucra împreună pentru a construi o încredere mai profundă între armatele lor.
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și-a pierdut în mare măsură legitimitatea de gardian al ordinii de securitate internațională atunci când Rusia, membru permanent, a lansat invazia. După ce a pierdut o ancoră, lumea, în urma războiului din Ucraina, este pe cale să fie reorganizată cu accent pe alianțele militare, cea mai clară relație între state care modelează ordinea de securitate.
Extinderea NATO
Conform teoriei echilibrului propusă de politologul american Stephen Walt, statele tind să formeze alianțe pentru a contracara cea mai mare amenințare și nu cea mai puternică putere.
Imediat după încheierea Războiului Rece, multe țări din Europa de Est au dorit să adere la NATO, crezând că Rusia va avea din nou intenții agresive și va deveni o amenințare într-o zi. În total, 14 țări au aderat de curând la NATO după sfârșitul Războiului Rece, începând cu Republica Cehă, Ungaria și Polonia în 1999 și ajungând până la Macedonia de Nord în 2020. Având în vedere că Finlanda a devenit membru în aprilie, NATO are acum 31 de țări membre.
Suedia a depus, de asemenea, o cerere pentru a deveni membru și, deși Turcia și Ungaria se opun în continuare, este probabil ca această țară să se alăture NATO în curând. Finlanda are o graniță de 1.340 de kilometri cu Rusia, ceea ce înseamnă că lungimea frontierelor naționale dintre membrii Alianței și Rusia s-a dublat odată cu participarea Finlandei. Dacă Suedia va deveni membră, Marea Baltică va fi complet înconjurată de țări ale bolcului politico-militar.
Rusia susține că unul dintre motivele pentru invadarea Ucrainei a fost amenințarea extinderii Alianței spre Est, însă invazia a dus, în mod ironic, la întărirea legăturilor dintre statele membre și a determinat două țări să își schimbe politica de neutralitate pe care o aveau de mult timp și să treacă la aderarea la NATO, ceea ce a dus la extinderea în continuare a alianței.
Finlanda a devenit cel de-al 31 lea stat NATO
Deși unitatea NATO a slăbit, fostul președinte american Donald Trump denigrând alianța, iar președintele francez Emmanuel Macron criticând-o ca fiind „moartă cerebral”, aceasta va deveni unul dintre pilonii care susțin ordinea de securitate internațională după războiul dintre Rusia și Ucraina. La o reuniune la vârf a NATO din 2008, liderii au salutat viitoarea aderare a Ucrainei la alianță. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece unii membri au subliniat că problemele legate de corupție din sistemul politic al țării nu îi permiteau să îndeplinească criteriile NATO, iar unii membri se temeau că aderarea Ucrainei ar putea provoca Rusia.
După ce Moscova a anexat Peninsula Crimeea în 2014, a devenit practic imposibil să includă Ucraina, care se afla în conflict cu Rusia, în sistemul de apărare colectivă al NATO. La 1 septembrie 2021, la prima sa întâlnire cu Zelenski, președintele american Joe Biden a declarat că SUA rămân ferm angajate în favoarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în fața agresiunii rusești.
Cu toate acestea, în urma unei convorbiri video cu Vladimir Putin la 7 decembrie același an, Biden a declarat reporterilor că, deși SUA au obligația morală și legală de a-și apăra aliații din NATO dacă aceștia sunt atacați, această obligație nu se extinde la Ucraina, deoarece aceasta nu face parte din alianță.
„Ideea că Statele Unite vor folosi unilateral forța pentru a se confrunta cu Rusia care invadează Ucraina nu este în cărți în acest moment”, a declarat Biden. Comentariile sale se pare că l-au împins pe Putin să meargă mai departe cu planurile de invazie. Se poate spune că descurajarea s-a prăbușit din cauza ezitării și indeciziei Washingtonului în ceea ce privește confruntarea față în față cu Moscova, temându-se de riscurile unui război nuclear.
Menținerea credibilității
SUA și NATO au sarcina de a opri de urgență invazia Rusiei și de a oferi Ucrainei garanții de securitate, fie sub forma acordării calității de membru NATO, fie sub forma Pactului de securitate de la Kiev propus de Ucraina. Este, de asemenea, important ca țările din regiunea Indo-Pacific să învețe lecții din acest eșec al descurajării și să fie pregătite pentru o eventuală contingență cu Taiwanul. Pe măsură ce țări precum China, Rusia, Iranul și Coreea de Nord contestă ordinea internațională stabilită sub conducerea SUA și pe măsură ce puterea relativă a Washingtonului scade și comportamentul său devine din ce în ce mai imprevizibil, principala agendă comună a democrațiilor occidentale este cum să crească credibilitatea alianțelor.
Este probabil ca Finlanda și Suedia să fi judecat că trecerea sub umbrela nucleară a NATO este singura modalitate de a descuraja amenințările nucleare ale Rusiei, dar Rusia ia contramăsuri, trecând la amplasarea de arme nucleare tactice în Belarus. Credibilitatea viitoarei descurajări nucleare a NATO depinde de capacitatea acesteia de a descuraja utilizarea de către Rusia a armelor nucleare în Ucraina.
Este crucial ca membrii NATO să acționeze ca un singur om pentru a-și arăta determinarea de a face față Rusiei. Biden a negat rapid o intervenție militară în Ucraina pentru a evita o confruntare directă cu Rusia, dar acum este momentul ca Washingtonul să recupereze încrederea marilor state NATO în SUA, care s-a pierdut după retragerea unilaterală a țării din Afganistan în 2021.
Articolul 5 din Carta NATO
Beijingul analizează cu atenție răspunsul Washingtonului și evaluează cât de serios este SUA în ceea ce privește apărarea Taiwanului. Sarcina principală a NATO este apărarea colectivă. Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord prevede că, în cazul în care un atac armat are loc împotriva unuia dintre statele membre, ar trebui să fie considerat un atac împotriva tuturor membrilor, iar ceilalți membri trebuie să ajute membrul atacat, cu forțe armate, dacă este necesar. Între timp, fiecare membru este lăsat liber să stabilească ce acțiuni consideră necesar să întreprindă ca răspuns, inclusiv utilizarea forței.
La înființarea alianței, membrii europeni au dorit să se asigure că SUA, cu puterea sa copleșitoare, le vor veni automat în ajutor în cazul în care unul dintre semnatari ar fi atacat, însă SUA nu au dorit să ia un astfel de angajament și s-au asigurat că acest lucru se va reflecta în formularea articolului 5. În 2018, Trump, președintele american de la acea vreme, a criticat dependența membrilor europeni de SUA ca fiind nedreaptă și i-a îndemnat pe aceștia să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare, în conformitate cu obiectivul NATO. Dar țările europene au reacționat lent.
Cu toate acestea, în urma invaziei Rusiei, membrii europeni, precum Germania, și-au schimbat politica pentru a juca un rol activ în NATO, cum ar fi prin creșterea cheltuielilor pentru apărare și furnizarea de arme Ucrainei. Pe de altă parte, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și premierul ungar Viktor Orban au fost lenți în a condamna Rusia și pe Putin, chiar și după invazie, creând discordie politică, potrivit japantimes.co.jp.
Alianța China-Rusia
Turcia a fost expulzată din programul american F-35, după ce a refuzat cererile Washingtonului de a nu achiziționa sistemul rusesc de rachete sol-aer S-400, iar situația afectează și operațiunile comune ale armatelor. În fața amenințărilor rusești, nu doar SUA, ci și toți membrii NATO trebuie să depună eforturi și să colaboreze pe tema modului de rezolvare a acestei discordanțe politice pentru a menține și consolida legăturile de apărare colectivă.
Așa cum s-a reflectat în recenta vizită a lui Macron în China, modul în care va fi abordată această problemă va avea un mare impact și asupra securității regiunii Indo-Pacific.O declarație comună emisă la 21 martie în urma unei întâlniri între Xi și Putin a afirmat că relația chinezo-rusă a atins cel mai înalt nivel din istorie și continuă să avanseze, subliniind legăturile strânse dintre cele două țări.
În declarație se mai arată că SUA aderă la o mentalitate de Război Rece și urmărește o strategie indo-pacifică, care are un impact negativ asupra păcii și stabilității în regiune, subliniind unitatea lor împotriva SUA și opoziția față de ordinea internațională condusă de SUA. Politologul american Graham Allison a scris în articolul său „Xi și Putin au cea mai consecventă alianță nedeclarată din lume”, publicat în Foreign Policy în luna martie, că „echivalentul funcțional al unei alianțe militare” pe care Xi l-a construit cu Putin a devenit mult mai consecvent decât majoritatea alianțelor oficiale ale Washingtonului din prezent.
Într-adevăr, China și Rusia au consolidat recent cooperarea militară, organizând exerciții militare comune și punând bombardierele lor să efectueze patrule aeriene comune. Însă, în cadrul întâlnirii bilaterale, ei nu au mers până la a discuta despre furnizarea de arme și muniții de către China către Rusia, un lucru pe care Moscova îl spera.
Rețeaua de alianțe
În timp ce și-a arătat sprijinul pentru Putin, Xi a fost atent să nu calce pe coada tigrului în ceea ce privește SUA. Este important pentru țările occidentale să se asigure că Xi nu depășește linia de a furniza arme letale Rusiei, ceea ce ar duce efectiv la o alianță militară în toată regula între Beijing și Moscova. Chiar și între aliații care au semnat un tratat, nu este ușor să depășești dilema de a încerca să nu te implici, dar să nu fii lăsat pe dinafară.
Xi, în timpul ultimei sale vizite în Rusia, a ales să își aprofundeze „prietenia fără limite” cu Putin. Cu toate acestea, China și Rusia au interese diferite, ceea ce le-a determinat să evite să convină asupra unei alianțe militare care să oblige la apărare reciprocă. Se pare că Xi speră să îl controleze pe Putin, care nu vrea să fie abandonat de China, și să construiască o alianță, așa cum a fost definită cândva de primul cancelar al Imperiului German Otto von Bismarck ca fiind o relație între un cavaler și un cal, în care China este cavalerul, evitând în același timp să se implice în războiul lui Putin și să devină ținta sancțiunilor țărilor occidentale.
După cum a scris Patricia Kim, expertă în politica externă chineză, în articolul său „The Limits of the No-Limits Partnership”, publicat în Foreign Affairs în februarie, este necesar ca țările occidentale să recunoască faptul că vorbele și acțiunile Chinei, în calitate de cel mai important aliat al Rusiei, vor afecta deciziile Moscovei în Ucraina și nu numai. De asemenea, acestea ar trebui să colaboreze cu Beijingul pentru a trimite semnale corecte Moscovei, cum ar fi apelând la interesul fundamental al Beijingului pentru stabilitate și presându-l pe Xi să se opună amenințării sau utilizării armelor nucleare, se arată în articol.