Infofinanciar > Info > Record tragic: Suntem campionii UE la accidente rutiere mortale
Info

Record tragic: Suntem campionii UE la accidente rutiere mortale

Accidente rutiere - sursa foto - playtech.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Conform datelor Eurostat, România înregistrează cele mai multe accidente rutiere mortale din rândul statelor UE.

România este pe primul loc la numărul de accidente rutiere mortale, potrivit statisticilor europene. Situația este cu atât mai gravă cu cât țara noastră deține această poziție de șase ani.

În 2022, România a avut 86 de decese în accidente rutiere morale la un milion de locuitori. Conform Eurostat, media europeană este de 46 de pierderi de vieți omenești.

În clasamentul mortalității rutiere, România este urmată de Bulgaria, Croația, Grecia și Letonia. Conform sursei citate, 1.633 de persoane au murit ca urmare a unui accident rutier în 2022. Dintre acestea cea mai mare pondere o au șoferii, care cumulează 46% dintre decese. Pietonii ocupă locul doi, cu 32% dintre victime. Pasagerii reprezintă 21% dintre victime.

Stastisticile mai arată că 85% dintre cei care își pierd viața în accidente rutiere mortale au vârste peste 25 de ani. Cea mai mare mortalitate rutieră se întâlnește la categoria 25-49 de ani, peste 29% dintre victime, potrivit ziare.com.