Infofinanciar > Lumea la zi > Record de producție a energiei pe bază de cărbune în Turcia. Emisiile de CO2 ating niveluri alarmante
Lumea la zi

Record de producție a energiei pe bază de cărbune în Turcia. Emisiile de CO2 ating niveluri alarmante

Record de producție a energiei pe bază de cărbune în Turcia. Emisiile de CO2 ating niveluri alarmante
sursa foto: arhiva companiei

În primele nouă luni din 2024, Turcia a devenit cel mai mare producător de electricitate pe bază de cărbune din Europa. A depășit Germania și Polonia, arată datele Ember, un think tank dedicat climei și energiei.

Țara a produs 88 TWh de electricitate pe bază de cărbune. Astfel, Turcia a produs cu 28% mai mult decât Germania și cu 36% mai mult decât Polonia. În timp ce țările din Europa de Nord reduc folosirea cărbunelui, sudul Europei, cu Turcia în frunte, devine un centru important pentru această sursă de energie.

Emisiile de CO2 din Turcia au ajuns la 88,4 milioane de tone. Acesta este un nivel record, cu 1,5 milioane de tone mai mult decât în 2023. În comparație, Germania și Polonia au înregistrat cele mai mici niveluri din ultimii ani, cu 71,5 și, respectiv, 67 milioane de tone de CO2.

În Turcia, cărbunele a generat aproximativ 35% din electricitatea produsă în 2024. Este un procent mai mic față de 2023, datorită creșterii producției de energie hidro și solară. Aproximativ 40% din cărbunele folosit este importat, majoritatea provenind din Rusia, potrivit Agerpres.