În urma unei analize realizată de Eurostat, România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe femei casnice. Raportul arată că, la noi, aproape 30% dintre femeile cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani nu au o slujbă și nici nu caută una. Pentru majoritatea (17,8%), primează grija față de membrii familiei și îndatoririle casnice. Spre deosebire de ele, doar 0,6% dintre bărbați invocă acest motiv.
Una din cinci femei este nevoită să stea acasă pentru a avea grijă de familie. De multe ori, femeile aflate în această situație se tem pentru viitorul lor, deoarece sunt total dependente de parteneri și, chiar dacă ar vrea să se angajeze la un moment dat, nu mai au abilităţile necesare.
Italia este singura țară din Uniunea Europeană care ne depășește în ceea ce privește ponderea femeilor în putere, fără loc de muncă. Suntem, însă în fruntea clasamentului, când vine vorba de femei care renunță la profesie, pentru a munci în gospodărie și a îngriji de alții. Adică sunt casnice. După România, cu 17,8%, urmează Italia şi Cehia. La capătul opus, doar 1,5% dintre suedeze se află în această situație, conform Stirile ProTv.
„Nu trebuie să le punem în situația în care trebuie să aleagă între job și familie. Dacă avem flexibilitate și reușim să facem job-urile în așa fel încât fiecare să poată livra rezultatul necesar, atunci putem evita acest lucru. Este o problemă cu distribuția inegală a treburilor din gospodărie. Asta ține foarte multe femei în sfera casnică”. declară Claudia Indreica, directorul general al unei companii de recrutare.
De se întâmplă asta?
„Asadar, rata de inactivitate, asa cum e definita si masurata de INS, ascunde faptul ca munca domestica (inclusiv de crestere a copiilor) este efectuata de femei. Intr-un stat cu o pondere ridicata a populatiei sarace si in care serviciile sociale sunt subdezvoltate, munca domestica si in mod particular de crestere a copiilor este in general efectuata de catre membri familiei si, in mod particular, de femei.
Situatia este si mai mult in defavoarea femeilor daca luam in considerare faptul ca doua treimi din totalul lucratorilor familiali neremunerati sunt femei. Aceasta categorie este considerata ocupata in Romania, cele mai multe persoane lucrand in agricultura de subzistenta, facand munca domestica si sunt angrenate in munci informale. As spune ca sunt doua mari explicatii. Pe de-o parte, pentru ca s-au perpetuat rolurile traditionale de gen in care femeile sunt responsabile cu munca domestica, iar barbatii aveau responsabilitatea de a aduce bani in casa.
Pe de alta parte, pentru ca barbatii castiga in medie mai mult decat femeile (exista prescriptii sociale cu privire la locurile de munca considerate potrivite pentru femei si barbati, ultimele fiind in medie mai bine platite)”, a explicat, sociologul Sebastian Toc.