Conform unor informații transmise de reprezentanții Ministerului Finanțelor, s-a consemnat un record la ediția din această toamnă a programului Fidelis.
Potrivit observațiilor specialiștilor, românii sunt din ce în ce mai interesați de titlurile de stat. Totodată, reprezentanții Ministerului de Finanțe au transmis că au consemnat recorduri la ediția programului Fidelis din această toamnă.
Acest lucru s-a întâmplat atât în cazul sumelor pe care populația le investește, cât și în cazul numărului de cetățeni care au decis să ia parte la aceasta.
În viitor se vrea simplificarea și ușurarea accesului populației la titlurile de stat. Acestea sunt informațiile pe care le-a transmis Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei.
„O să venim și cu un nou canal de distribuție, care sunt convins că va atrage și mai mulți români, și cei din străinătate, mai ales, în titlurile de stat.
Încercăm să aducem canalul online de cumpărare cu cardul, practic, al titlurilor de stat.
Lucrăm la proiect, să sperăm că să fim gata anul ăsta. Deocamdată, intenție, da, cu siguranță mai devreme sau mai târziu o să avem și acest canal”, a precizat oficialul, conform romania-actualităti.ro