Infofinanciar > Info > Referendum în Capitală pe 24 noiembrie. Cetățenii vor trebui să răspundă la trei întrebări
Info

Referendum în Capitală pe 24 noiembrie. Cetățenii vor trebui să răspundă la trei întrebări

președinte independent (sursă foto: puterea.ro)
Sursă foto: arhivă

Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea unui referendum pe data de 24 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Proiectul adoptat de Nicușor Dan vine în atenția Bucureștenilor cu trei întrebări foarte importante.

De altfel, a avut loc o ședință pentru a decide convocarea unui referendum local pe tema împărțirii fondurilor între PMB și primăriile de sector. De asemenea, ședința a mai vizat și eliberarea autorizațiilor de construire în București.

Referendum în Capitală pe 24 noiembrie

Fostul președinte al Curţii Constituţionale a României a precizat că referendumul poate fi organizat în paralel cu alegerile naționale, însă nu în aceleași secții de votare. Cu toate acestea, referendumul va conține două întrebări propuse de Nicușor Dan. Astfel, una din întrebări vizează împărțirea fondurilor care se strâng din taxele și impozitele bucureștenilor. A doua întrebare se referă la posibilitatea primarului Municipiului București de a emite autorizații de construire pe toată suprafața Capitalei.

Astfel, Nicușor Dan a precizat că marea problemă a orașului este traficul, care vine din modul în care s-a dezvoltat Bucureștiul pe plan urbanistic. De altfel, pe buletinul de vot va fi introdusă și o a treia întrebare, propusă de consilierii generali ai PSD. Aceasta vizează combaterea traficului de substanțe în Capitală.

„Consiliul General a votat declanșarea referendumului local pentru 24 noiembrie. Referendumul local va avea cele două întrebări pe care le-am propus. Una privind împărțirea banilor care se strâng din taxele și impozitele bucureștenilor între Primăria Generală și primăriile de sector, pentru că de ani de zile există o discrepanță între atribuțiile noastre și banii pe care îi primim noi, distribuiți de Guvern din aceste taxe și impozite și atribuțiile sectoarelor și banii pe care îi primesc dumnealor”, a spus Nicușor Dan.

Referendumul va fi plătit din bugetul Municipiului București

Întrebarea propusă de consilierii generali de la PSD a fost votată de celelalte partide politice. În cazul întrebărilor propuse de Nicușor Dan au votat 45 de consilieri generali, fiind doar două voturi împotrivă. De asemenea, în cazul întrebării propuse de PSD au votat 45 de consilieri. Astfel, a existat un vor împotrivă și trei abțineri.

„Consilierii generali de la PSD au propus o a treia întrebare care a fost votată de celelalte partide politice, legată de înființarea de către Primăria Capitalei a unei structuri care să se ocupe de problematica drogurilor în Municipiul București. E o problemă evidentă foarte importantă pentru bucureșteni, cu atât mai mult ea justifică necesitatea ca bugetul Municipiului București să fie mai mare decât cel de subzistență pe care-l are de ani de zile”, a mai spus Nicușor Dan.

Cu toate acestea, referendumul lui Nicușor Dan a fost aprobat, iar bucureștenii vor răspunde cu „DA” sau „NU” în cadrul întrebărilor. Astfel, consultarea cetățenilor se va face prin chemarea la vor direct. Rezultatul referendumului va fi exprimat după numărarea tuturor voturilor, potrivit digi24.