Infofinanciar > Info > Referendumul lui Nicușor Dan. Primarul scoate bucureștenii pe 24 noiembrie la vot 
Info

Referendumul lui Nicușor Dan. Primarul scoate bucureștenii pe 24 noiembrie la vot 

Referendumul lui Nicușor Dan. Primarul scoate bucureștenii pe 24 noiembrie la vot 
Sursa foto Arhiva companiei

În cursul ședinței de luni, consilierii generali ai Bucureștiului au aprobat referendumul cerut de primarul Capitalei, Nicușor Dan. Acest referendum va decide împărțirea banilor între PMB și primăriile de sector.

De asemenea, la referendum, bucureștenii vor vota și eliberarea autorizațiilor de construire în București, conform antena3.ro.

Referendumul va avea loc pe 24 noiembrie 2024. Acesta se va desfășura în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale.

Astfel, buletinul de vot pentru referendum va avea trei întrebări.

Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București? (propusă de primarul general)

2.⁠ ⁠Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului? (propusă de primarul general)

3. Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București? (propusă de PSD)