Infofinanciar > Info > Sindicaliștii cer reforma agriculturii. BNS vrea un alt sistem de subvenții
Info

Sindicaliștii cer reforma agriculturii. BNS vrea un alt sistem de subvenții

Sindicaliștii cer reforma agriculturii. BNS vrea un alt sistem de subvenții
Sursa foto: Arhiva companiei

Blocul Naţional Sindical (BNS) a cerut guvernului schimbarea completă a sistemului de subvenții din în agricultură.

BNS vrea o reformă completă a mecanismelor de subvenţii. Sindicaliștii suțin că acestea trebuie să susțină activităţile cu eficienţă economică dovedită. O altă măsură solicitată este ca produsele agricole rezultate în urma activităţilor care au beneficiat de subvențiii să intre în circuitul fiscalizat al economiei.

Potrivit BNS, România a fost la un pas de a intra în recesiune anul trecut. Pericolul a fost evitat prin creşterea consumului privat susținut de majorarea salariilor şi pensiilor. „Ca urmare, evitarea recesiunii a venit la pachet cu o creştere a deficitului bugetar. Cu o nouă degradare a soldului balanţei comerciale şi, implicit, a soldului contului curent”, arată BNS.

Conform sursei citate, agricultura a avut contribuţie negativă la creşterea PIB, potrivit agerpres.