Transportul copiilor în mașină trebuie să respecte reguli stricte pentru siguranța acestora. Părinții pot primi amenzi de până la 825 de lei dacă nu folosesc scaune auto omologate sau centuri de siguranță adaptate copiilor. Codul Rutier are prevederi clare.
Indiferent de distanța parcursă, siguranța rămâne prioritară. Imagini distribuite public arată copii ținuți în brațe pe scaunul din față, fără centură. Aceasta este o practică periculoasă. Chiar și în trafic aglomerat, riscul unui accident există.
Ce prevede Codul Rutier
Potrivit legislației actuale, mai precis articolului 97 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația rutieră, în vigoare din 4 octombrie 2006, sunt stabilite următoarele reguli generale:
„(1) Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reţinere omologate.
(2) Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.
(3) Se interzice conducătorilor de autovehicule, precum şi persoanelor care ocupă scaunul din faţă să ţină în braţe animale în timpul deplasării pe drumurile publice” se arată în art. 97, punctele 1-3.
Copii trebuie să poarte centură de siguranță
Codul Rutier 2024, Capitolul V, Secțiunea 1 (Obligațiile participanților la trafic), Articolul 36 stipulează următoarele:
„(1.2) Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță au obligația să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranță sau sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condițiile prevăzute de regulament.
(1.3) Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția celor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiurilor dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față, în condițiile prevăzute în regulament.
Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălțime de până la 150 cm, pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din față”, prevede Codul Rutier.