Infofinanciar > Info > Noi reguli în ceea ce privește vechimea în muncă! Ce îi poate ajuta pe viitorii pensionari
Info

Noi reguli în ceea ce privește vechimea în muncă! Ce îi poate ajuta pe viitorii pensionari

Noi reguli în ceea ce privește vechimea în muncă! Ce îi poate ajuta pe viitorii pensionari
sursă foto: arhiva companiei

De la data de 1 septembrie 2024, a intrat în vigoare noua Lege a Pensiilor. Este un lucru foarte bine știut, o lege despre care s-a vorbit mult anul acesta. Nu puțini sunt cei care știu despre recalculare, însă nu mulți au în vedere și alte măsuri luate cu această ocazie. Printre aceste noi măsuri se enumeră și faptul că studiile de masterat vor fi considerate ca vechime în muncă.

Bineînțeles, această măsură vine și cu o condiție de bază. Aceasta este ca la finalizarea acestor studii, fie ele la zi sau realizate în regim cu frecvență, să se obțină o diplomă. „În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz”, scrie la articolul 14 din lege.

Noi reguli în ceea ce privește vechimea în muncă

Oficialii responsabili cu întocmirea acestei noi legi au luat în calcul că, până la 1 septembrie 2024, la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei se luau în calcul studiile de licență și cele de doctorat. Mai precis, conform celor prevăzute de lege, studiile de licență erau recunoscute conform articolului 49 din vechea lege. Iar studiile doctorale luate în considerare potrivit Legii învățământului superior, mai exact în articolul 68.

În această ordine de idei, studiile sunt luate în calcul în ceea ce privește perioada de contributivitate doar în cazul în care în perioadele respective românii n-au fost în situația de a fi asigurați deja în sistemul public de pensii. De menționat că o persoană ajunge să fie asigurată, de exemplu, dacă a lucrat ca salariat în timpul studiilor.

Ce îi poate ajuta pe viitorii pensionari

Chiar și așa, cei care au terminat cursuri la mai multe facultăți, dar și cei ce au terminat mai multe cicluri de același nivel, fiecare poate alege o singură perioadă de studii. Se va lua în considerare doar un singur nivel, fie că vorbim de licență, de studii de masterat, sau de doctorat.

„Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel (…) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere. Perioadele prevăzute (…) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi”, prevede noua lege, scrie avocatnet.ro.