Infofinanciar > Info > Regulile s-au înăsprit în aeroporturi. Ce se întâmplă cu bagajele de mână
Info

Regulile s-au înăsprit în aeroporturi. Ce se întâmplă cu bagajele de mână

Regulile s-au înăsprit în aeroporturi. Ce se întâmplă cu bagajele de mână
Sursa foto: arhiva companiei

Începând cu ziua de duminică, 1 septembrie, pe toate aeroporturile din UE se înăspresc regulile. Mai exact, este vorba despre lichidele transportate în bagajele de mână.

Pasagerii nu vor putea transporta în bagajele de mână decât lichide în recipiente care nu trec de cel mult 100 de mililitri. De asemenea, ei vor mai trebui să respecte o cerință. Toate recipientele vor trebui ambalate într-o pungă de plastic transparentă. Iar volumul acesteia nu trebuie să treacă de un litru.

Regulile privind transportul lichidelor au fost implementate în 2006. Însă, de curând, acestea au fost relaxate pe unele aeroporturi din Germania, dacă bagajul ar fi putut fi controlat cu scanere de tomografie computerizată (TC). Acesta folosește o tehnologie dezvoltată în scop medical.

Cu toate acestea, oficialii UE s-au declarat îngrijorați în ceea ce ține de fiabilitatea noilor scanere TC pentru bagaje, informează profit.ro