Ungaria și liderul Viktor Orbán sunt de mult timp un „ghimpe” în coasta UE. Iar această săptămână promite să fie una importantă pentru această relație. Joi și vineri, 14 și 15 decembrie, liderii UE se întâlnesc pentru a discuta o serie de probleme. Este vorba despre aderarea Ucrainei la UE, bugetul pe termen lung al blocului sau migrația.
Dar, înainte de aceasta, Comisia Europeană urmează să permită Ungariei să acceseze miliarde de euro din fondurile UE. Miliarde care au fost înghețate de Bruxelles din cauza îngrijorărilor legate de independența justiției. Această decizie ar putea veni chiar marți, 12 decembrie.
În decembrie 2022, Comisia a decis să înghețe aproximativ 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ale UE destinate Ungariei. Fondurile de coeziune sunt menite să ajute țările membre mai sărace ale UE să investească în economiile lor. Ele sunt plătite în mare parte ca rambursări pentru banii cheltuiți de guvernele naționale pe programe interne menite să crească nivelul de trai.
Relația dintre UE și Ungaria, pe muchie de cuțit
Atunci, organismul executiv al UE a declarat că, pentru a accesa fondurile, guvernul lui Orbán trebuia să implementeze o serie de reforme. Acestea sunt legate de protecția drepturilor omului și a statului de drept. În luna mai a acestui an, autoritățile ungare au adoptat unele măsuri pentru a consolida independența sistemului judiciar, în încercarea de a răspunde la unele cerințe ale Comisiei.
Acest progres ar putea deschide ușa pentru deblocarea unei părți din numerar. „Am văzut reforme importante și credem că acestea contribuie… la consolidarea independenței judiciare în Ungaria”, a declarat un oficial UE. Oficial care a beneficiat de anonimat pentru a discuta informații sensibile. Mai rămân o serie de probleme, a spus oficialul. Dar „suntem în contact cu autoritățile maghiare și avem impresia că există disponibilitatea de a aborda aceste puncte nerezolvate”.
Câți bani ar putea fi eliberați? Suma de bani care este blocată în acest moment este de aproximativ 21,7 miliarde de euro. Adică întreaga sumă a fondurilor de coeziune ale Ungariei. Din această sumă, aproximativ jumătate, adică 10 miliarde de euro, ar putea deveni disponibilă dacă Comisia este mulțumită de reformele judiciare.
Ce va face Orban
Cu toate acestea, majoritatea banilor deblocați nu vor fi disponibili imediat. Asta a subliniat un alt oficial UE. Deoarece fondurile vor fi alocate treptat, iar Ungaria trebuie mai întâi să prezinte planuri detaliate pentru proiectele pe care dorește să le finanțeze cu bani europeni.
„Până în prezent, am primit cereri de rambursare a costurilor de ordinul a 500 de milioane de euro și aceasta este suma la care ne-am putea aștepta să fim plătiți în săptămânile următoare”, a declarat oficialul. Acesta a adăugat că restul banilor vor deveni rambursabili „în următorii ani”, scrie POLITICO.