Infofinanciar > Info > Relațiile româno-ungare devin tot mai pozitive! Proiectele și inițiativele cu Budapesta ne vor ajuta pe plan economic și social
Info

Relațiile româno-ungare devin tot mai pozitive! Proiectele și inițiativele cu Budapesta ne vor ajuta pe plan economic și social

Relațiile româno-ungare devin tot mai pozitive! Proiectele și inițiativele cu Budapesta ne vor ajuta pe plan economic și social
sursa: capital.ro

Relațiile dintre țara noastră și Ungaria au fost resuscitate în ultimele luni, după o lungă perioadă de timp, prin intermediul unor vizite importante atât la București, cât și la Budapesta, în ciuda fondului tensionat creat de premierul ungar Viktor Orban. 

Vizitele care au propulsat de-a lungul anului 2022 relațiile dintre România și Ungaria au fost: vizita ministrului de externe ungar, Peter Szijjarto, la București, pe 12 iulie, vizita președintelui Ungariei, Katalina Novak, la București, pe 7 septembrie și nu în ultimul rând, vizita ministrului de externe român, Bogdan Aurescu, la Budapesta, în data de 15 noiembrie. 

Vizitele au întărit relațiile celor două țări 

Toate cele trei vizite au întărit o relație bilaterală dintre România și Ungaria. Relația celor două țări a fost de-a lungul ultimilor 10 ani destul de tensionată și prăpăstioasă, lucru neobișnuit pentru două state care fac parte simultan din NATO și UE. 

Vizitele bilaterale purtate în cele două capitale europene au pus accentul pe o alianță în spațiul economic. Schimburile comerciale bilaterale dintre București și Budapesta sunt în creștere accelerată, cu o balanță în favoarea Ungariei, lucru care a determinat propunerea înființării unei Camere de Comerț bilaterală la Budapesta, care să încurajeze dezvoltarea acțiunilor. 

Importanța relației cu Ungaria pentru România 

Unghiul economic nu este singurul avantaj obținut dintr-o relație bilaterală cu Ungaria. Bifarea a două borne majore de politică externă, OECD și Schengen, poate fi accelerată cu ajutorul părții ungare, din moment ce Budapesta are drept de vot în ambele cazuri. 

OECD, o organizație cu caracter economic, ar aduce României posibilitatea de dezvoltare durabilă și reforme care ar putea aduce Bucureștiul în fața unei evoluții pe prag economic și social. De asemenea, ne-ar întări protecția de putere pe care putem să o exercităm față de Republica Moldova. 

Un vot din partea Ungariei cu privire la spațiul Schengen ar putea avea un impact social și economic față de ambele țări, prin ridicarea restricțiilor de circulație și frontiere. Vama dintre România și Ungaria este, în prezent, cea care oprește circulația liberă dintre țara noastră și UE. Fiecare vot pozitiv contează pentru atingerea idealului românesc de a intra în Schengen, care ar fi pe departe cea mai mare realizare a țării de la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007. 

Relația dintre Ungaria și România cu privire la energia verde 

În urma ultimei întâlniri dintre miniștrii de externe a celor două țări, s-a inițiat un proiect important legat de transportul de energie electrică verde dinspre Azerbaidjan spre Europa Centrală, printr-un cablu submarin care ar avea ruta Georgia, Azerbaidjan, România și Ungaria, via Marea Neagră. Pe lângă pozitiva faptului că diversificarea resurselor de energie este extrem de importantă la momentul actual, inițiativa ar permite României să își întărească prezența și protecția față de Marea Neagră, prin operarea unui coridor comercial spre Georgia, care ar include și o linie de feribot, conform Adevărul.