Infofinanciar > Lumea la zi > Renault le face cu mâna rușilor! Producătorul francez și-a semnat plecarea
Lumea la zi

Renault le face cu mâna rușilor! Producătorul francez și-a semnat plecarea

Renault
Credit imagine: lemonde.fr

Încă o companie părăsește teritotiul Rusiei în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. Renaul Group a semnat oficial acordurile de cedare a filialei Renault Rusia și a participației în Lada. Această decizie luată de producătorul francez a fost confirmată inclusid de autoritățile ruse.

Ca răspuns, primarul din Moscova a făcut un anunț public prin care a transmis că uzina Renault va fi folosită pentru a produce mașini Moskvitch.

Moskvitch revine

Moskvitch era unul dintre cei mai mari producători auto din URSS în anii 80, dar marca și-a încetat activitatea în 2002. Interesant, în 2015 Renault a depus la Rospatent, agenția federală rusă însărcinată cu drepturile de proprietate intelectuală, documentele necesare pentru deținerea drepturilor asupra mărcii Moskvitch. Presa franceză a scris că ar fi posibil ca Renault să reînvie brandul, dar nu s-a concretizat nimic.

Uzina Renault Avtoframos, de la Moscova, va fi vândută către Consiliul Municipal din Moscova, iar participația de 67,7% de la uzina Lada AvtoVAZ va fi vândută către Institutul rus de cercetare în domeniul auto NAMI.

Există o prevedere care-i va permite Renault să răscumpere participația la AvtoVAZ în următorii 6 ani, dacă va fi cazul.

Renault are 45.000 de angajați în Rusia, iar decizia pe care compania a fost nevoită să o ia în prezent a fost caracterizată ca fiind „grea, dar necesară”.

Activele Renault din Rusia valorează 2,19 miliarde euro.

Renault a investit peste 2 miliarde euro în ultimii 15 ani pentru a moderniza uzina Lada din Togliatti și pentru a împrospăta simțitor gama mărcii naționale ruse.

Anul trecut s-au vândut în Rusia 500.000 de mașini Lada și Renault.

Mesajul din partea Renault

Consiliul de Administrație al Renault Group a aprobat în unanimitate semnarea acordurilor privind cedarea a 100% din acțiunile deținute de Renault Group în filiala Renault Rusia către primăria orașului Moscova şi a 67,69% din capitalul AVTOVAZ către NAMI (institutul central rus de cercetare şi dezvoltare a automobilelor şi motoarelor).

„Azi am luat o decizie dificilă dar necesară, în deplină responsabilitate faţă de cei 45.000 de salariați pe care îi avem în Rusia, în dorința de a menține performanța Grupului şi a posibilității de a reveni în viitor în această țară, într-un context diferit. Am încredere în capacitatea Renault Group de a accelera transformarea sa şi de a-şi depăși obiectivele pe termen mediu”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.