Reportaj! Ceramica de Horezu, istoria unui meștesug tradițional sufocat de comerțul cu prostioare chinezești

Meșteșug, tradiție și cultură trei substantive care definesc voința unor artiști de a transmite mai departe o artă care pune pe harta culturii internaționale cei 238,391 km² ai României.

Aflându-mă  într-o mică redacție plină de entuziasm, de etică și cunoaștere, în ajunul Sfântei Mării Mici sau Mari  sau cum s-o chema, ortodoxismul n-a fost niciodată punctul meu forte, pot spune doar că cel responsabil cu veridicitatea muncii noastre a convoacat toți redactorii aflați în subordinea sa.

Printre ei se găsesc maeștrii ai cuvintelor care au ales să-și expună măiestria în prelucrarea onomatopeelor și să le trasforme în produs finit, fie sub formă de cunoaștere, fie sub formă de adevăr.

Redacție a cărui membru sper să devin, nu caută senzaționalul, ci doar adevărul o condiție sine-qua-non alături de utilizarea Limbii și Literaturii Române.

Failibilitatea omului își revendică atributul. Despre asta vom discuta în cele ce urmează, un meșteșug care reprezintă o condiție impusă din vechi strămoși, România nu se poate numi țară fără ei, fără făuritorii de tradiție. O validare istorică se impune! Ne ajută domnul Wilson cu cele 14 puncte ale pricipiului promovat de domnia sa, pe numele său mic, naționalismul,  promovat de Woodrow, fie că ne place sau nu, ne ne cere să avem niște tradiții.

Arta meștesugului lăsată la voia întâmplării

Ne batem cu pumnul în piept că suntem naționaliști, că avem identitate națională, pe hârtie doar, realitatea ne pălește cu paloșul falsei modernități. N-avem nici modernitate și am renunțat și la scrierile lui Creangă.

Tradițiile sunt cele care, de-a lungul periplului istoric au pus bazele statului unitar român, alături de eforturile întreprinse și de alte forțe, exceptându-le pe cele culturale, strămoșii au făcut tot ceea ce le-a stat în putință ca statul Român să fie stat român.

O curioasă vanitate avem și anume, mai are România tradiții?

Personal tind să cred că nu, sau poate prea puțin, pentru o țară care își are originele în procesul de romanizare ranforsat într-un proces de etnogeneză,  unde tradițiile au cam dispărut.

În fine, să depășim această criză de identitate specifică României și să ne îndreptăm spre lucruri mai optimiste.

Părăsim acest registru al pesimismului și încercăm să  căutăm o harta tradițiilor. Acest demers ne trimite  până în nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, în orașul Horezu. Din păcate, prea puțini cunosc faptul că acest mic orășel face parte din patrimoniul Unesco încă din 07 decembrie 2012. Cum? Dumnezeu știe. Promitem că vă spunem ceva mai târizu.

Prima atestare a orașului Horezu

 

Dar pâna atunci haideți să vedem cum a devenit acest mic orășel atât de mare.

Horezu a făcut prima oară cunoștință cu Istoria undeva pe la sfârșitul secolului XVI, pomenit fiind de un hrisov emis de Neagoe Basarab pe la 1512.

Odată ce am stabilit prima atestare a orașului, nu ne rămâne decât să ne îndreptăm atenția asupra domnului Bîscu care ne spune faptul că ceramica de Horezu este atestată în izvoarele neoficiale sau mai degrabă rurale încă din timpurile când, o să vă rog să-mi scuzați cinismul, Constantin Brâncoveanu își pierdea capul la propriu, undeva prin cea de-a doua decadă a secolului XVIII. O lungă tradiție am putea spune, nimic de contestat! L-am întrebat pe domnul Bîscu daca ceramica de Horezu mai are doritori care să ducă povestea mai departe. Un răspuns de care mi-era teamă într-adevăr dar nu mă așteptam la un răspuns atât de dur.

 

Tradiția ceramicii din Horezu își va avea finalul odată ce generația actuală nu va mai fi capabilă să croiască tradiții. Din păcate, adevărații meșteșugari au refuzat să ducă tradiția mai departe pentru că nu merită.

Adusesem ceva mai devreme în discuție, mâhnirea pe care o exprima Domnul Bîscu involuntar am putea spune, pe alocuri resemnat. Împreună cu familiile de meșteșugari, Domnu Bîscu a pornit în anii vechiulu Regim într-o campanie de promovare a orașului. O acțiune care a și reușit, spuneam mai devreme că undeva pe la finele anului 2012 Horezu devine patrimoniu UNESCO tocmai prin munca pe care au depus-o meșteșugarii autohtoni.

O călătorie care anunță înaintea concluziei o relatare tragică a unui meșteșug, încărcat de istorie și care tinde spre pieire, din pricina celei de-a doua părți a titlului. Nu vom erija povestioara noastră într-un studiu academic, nu avem nici timpul nici datele și nici nu ne-am propus acest lucru, poate cu altă ocazie.

Uniunea Europeană investește în dezvoltarea culturii Românești

În schimb, avem toate resursele necesare pentru a trage un semnal de alarmă, pentru o țară care își trage rădăcinile din sloavele unui Herodot, altminteri cunoscut drept părintele istoriei  care ne-a rezervat un loc în arhivele științei  evenimentelor considerându-ne cei mai viteji și mai curajoși dintre traci.

Undeva la aproximativ 2500 de ani de mai târziu, curiozitatea ne îndemană să ne îndreptăm spre meleagurile autohtone unde încă mai găsim meșteșugari care, cu ajutorul unor instrumente rudimentare încă mai creionează tradiție, parte a unei identități românești, sau mai degrabă ce a rămas din ea.

Ceva ipoteze la orizont se arată, le putem traduce în termeni românești și mai departe în definiții traduse în mâhniri ale artiștilor autohtoni care nu-și mai găsesc locul în fuga asta perpetuă după bani.

În acest sens, am căutat un atelier de ceramică tradițional din Horezu, pe care l-am considerat a fi valabil pentru studiul nostru.

Ceva timp mai târziu am ajus în atelierul Domnului Bâșcu, un atelier aflat într-o depresiune fenomenală pe o stradă a olarilor rezervată strict maeștrilor care produc artă.

Cu ajutorul câtorva livrabile am reușit să intram cu dânsul în discuție după ce în prealabil i-am cerut acordul să îi facem o vizită. Nu ne-a refuzat.

Prima remarcă pe care am observat-o și noi, ține de lipsa unei clientele dedicate. Majoritatea clineților sunt acostați de comercianții care vând tot felul de kitch-uri contrafăcute, comandate din China și care au pretenția că sunt manufacturate în Horezu, manual. Aspect care nu doar îl mâhnește ci îl viciază și de resursă financiară.

În acest sens ne-am permis să inspectăm atelierul de creație, deținut de domnul Mihai Bîșcu, un artizan fin al prelucrării ceramicii de Horezu, din bunic în tată și din tată în fiu, care ne prezintă o scurtă istorioară a meșteșugarilor din Horezu. De la domnul Mihai aflăm că undeva la o sută de metri de casa lui își are atelierul un verișor de-al lui cee ace ne confirm încă odată că acest meșteșug este trasmis prin viu grai.

 

După ce am spart rutina formalității am intrat în dedesubturile meștesugului.

Domnul Bîscu este un om simplu, nu foarte avut, dar care-și poartă mâhnirea cu mândrie sțiind că nu prea are multe căi de scăpare.

Toată-i mâhnirea dispare atunci când vorbește de copii, spre surprinderea mea am aflat că atelierul de creație a dânsului deține o paginî de facebook care-I promovează activitatea. Altfel spus, Domnul Bîscu predă meditații în materie de artizanat.

Ca un paradox, după atâta trudă, adevărații maeștrii ai ceramicii sunt îndepărtați de autoritățile locale, strada principală din Horezu este închiriată bișnițarilor care vând doar chinezării ambulante la tot pasul

Trecem peste aceste aspect care totuși reprezintă o adevărată problemă pentru arta meșteșugului și revenim la elementele tradiționale pe care le expune Domnul Bîscu în operele sale, nimic ieșit din comun doar principalele elemente care defines Horezu încă din cele mai străvechi timpuri. Dacă doriți o lecție de cultură și de simbolistică vă îndemn să mergeți la atelierul de creație pe strada olari 158. Horezu și veți afla ce reprezintă cocoșul pe farfuriile de ceramică, reprezintă biruința luminii asupra întunericului, de asmenea mai puteți găsi și simbolul înțelepciunii în imaginea șarpelui, spirala vieții sau arborele genealogic.

Toate elementele de deocr sunt croite cu ajutorul cornuliu de vacă și a penei de gâscă, două instrumente atât de rudimentare dar care-și pun amprenta atât de frumos.

Spre surprinderea mea ceraminca din Horezu și-a găsit promovare pe Facebook, aflăm de la Domnul Bîscu faptul că ține un soi de meditații, atât la reședința proprie, dar și în Capitală. Afișând un mare zâmbet ne-a spus că tocmai ce primiseră două autocare de copii care i-au umplut curtea.

Evident că tradiția are nevoie și de finanțe ca să supraviețuiască, Domnul Bîscu ne spune că autoritățile locale nu sprijină deloc arta meșteșugului.

Totuși, cu ajutorul unor persoane binevoitoare, undeva la 2-300 de metri de casa lui Bîscu se ridică o clădire ce va deservi întregii comunități creatoare de arte. Fondurile pentru construirea galeriei de artă sunt provenite din fonduri europene, Primăria din Horezu nu contribuie cu nimic.

De fapt România nu contribuie cu nimic ca să-I ajute pe acești promotori ai identității naționale. A fost cândva o tentative prin legea meșteșugarului care putea să relanseze ”industria meșteșugului”, dar din ce ne-a spus Domnul Bîșcu odată cu venirea la putere a Guvernului Orban, legea a picat.

O situație nu tocmai fericită, fiecare artizan al culturii este pe cont propriu.

Statul a avut o tentativă prin care să ofere sprijin celor a căror mâini produc artă, prin Legea Meșteșugarului, o lege care din păcate nu a mai fost aplicată odată ce Guvernul Orban a preluat frâiele. în schimb Uniunea Europeană este cea care susține și investește în arta meșteșugului.

Întrebat fiind ce anume beneficii îi aducea Legea respectivă, acest a răspuns franc și la obiect:

Conform spuselor dânsului, Legea Propusă de parlament la vremea respectivă permitea achiziția unei rente viagere în caz că aveai mai mulți copii, dar și alte facilități de care au nevoie meșteșugarii, printre altele plata de la anumite taxe.

O situația destul de nefericită constă în faptul că cei tineri au fost îndrumați sț fac alte meserii elimințnând astfel statutul  Ucraina. Domnul Mihai Bîscu face parte dintr- o familie de tradiție care a fost văcar din tata în fiu.

Ceea ce trebuie să remarcăm ține de faptul că materia primă se găsește doar în Horezu sau în localitățile adiacente. Culorile pe care le utilizează maestrul sunt de asemeanea naturale și pot fi extrase din pământ. Sufocați de comerțul ambulant, adevărații maeștrii ai