Infofinanciar > Info > Republica Moldova se bazează pe România! Încă 100 de MWh de energie pentru țara vecină
Info

Republica Moldova se bazează pe România! Încă 100 de MWh de energie pentru țara vecină

Republica Moldova
sursă foto: capital.ro

Anunțul important vine chiar de la vicepremierul de la Chișinău, Andrei Spînu, care a declarat printr-o postare pe pagina sa de socializare că România va livra, începând de luni, încă 100 de MWh de energie către țara de peste Prut. Această cantitate se va adăuga astfel la cea livrată deja, ajungându-se în acest mod la 235 MWh de energie electrică.

Guvernul de la Chișinău face acest apel către Executivul din București din cauza situației destul de delicate din prezent. Este vorba despre Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, cea mai mare din țară, dar aflată pe un teritoriu unde conduc forțele separatiste. Acestea din urmă au anunțat că centrala va trimite semnificativ mai puțină energie electrică ca până acum, asta începând cu lunea viitoare, 24 octombrie.

Asta ar reprezenta o problemă foarte serioasă pentru țara vecină de peste Prut, căci Republica Moldova este alimentată în proporție de 70% cu resurse energetice din partea Centralei de la Cuciurgan. Restul de 30%, Chișinăul îl obținea din partea Ucrainei, însă din cauza infrastructurii distruse de pe urma conflictului militar, acest lucru nu se mai poate întâmpla. Aici intervine acum România, care va majora de săptămâna viitoare cantitatea de energie electrică către țara vecină.

Ce spun forțele separatiste din Republica Moldova

Liderul din teritoriul separatist Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat recent că, începând cu ziua de luni, 24 octombrie, centrala nu va mai transmite la fel de multe cantități de energie către Chișinău, reducând semnificativ volumul, care ajunge să fie la doar 27% din cât are nevoie țara: „Nu ne-am pus drept scop limitarea furnizării de energie electrică către R. Moldova, pur și simplu nu avem gaz. În loc de 70% din pachet, vor rămâne 27% din exporturi. Dar apoi vine noiembrie. Dacă în noiembrie rămânem cu aceleași livrări de gaze ca în octombrie, atunci, ținând cont de sezonul de încălzire și de activitatea industriei, pachetul energetic pentru Moldova va fi de maximum 23%” a declarat Krasnoselski, citat de G4Media.

Acesta din urmă a ajunseseră la un moment dat la o decizie comună cu reprezentanții de la Chișinău, încă de pe 30 septembrie, când a fost încheiat un contract de livrare a 70% din consumul Republicii Moldova. Cu toate acestea, planul a căzut în momentul în care, a doua zi însă, companie rusească Gazprom a scăzut livrările de gaze naturale către țară cu 30%. „Dacă nouă ni s-ar spus înainte de semnarea contractului că vor fi scăzute livrările de gaze cu 30%, atunci noi n-am fi încheiat un contract pentru 70%, dar cel mult pentru 40%” a spus Krasnoselski.

Chișinăul se menține

În fața acestei provocări și în contextul iernii care se apropie, vicepremierul de la Chișinău, Andrei Spînu, a spus că azi, cât și în acest weekend, nimeni nu va fi deconectat de la energia electrică. Pe lângă acest lucru, Energocom, compania de stat ce se ocupă cu furnizarea de gaze naturale și electricitate, este în curs de finalizare a unui proces de înregistrare pe platforma OPCOM (operatorul de piață din România). Astfel, companie moldovenească va fi capabilă să achiziționeze cantități suplimentare din România.

În plus, potrivit lui Spînu, Republica Moldova e interconectată ENTSO-E (Asociația Europeană a Operatorilor de Transport și Sistem din Europa) și va putea achiziționa energie electrică de pe piața europeană.