Serghei Lavrov, a acuzat Occidentul că distruge orice şansă de revigorare a organizaţiei, despre care a spus că se află în pragul colapsului.
Vorbind la Skopje – în cadrul unei reuniuni pe care Ucraina şi unii dintre aliaţii săi au boicotat-o – Lavrov a declarat: „Nu există motive speciale de optimism în prezent. OSCE este transformată, în esenţă, într-un apendice al NATO şi al Uniunii Europene. Organizaţia, să recunoaştem, se află pe marginea prăpastiei. Se pune o întrebare simplă: are sens să facem eforturi pentru a o revitaliza?”
„Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situaţia din Moldova acum 20 de ani, se numără, de asemenea, printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru după principiile OSCE. NATO şi UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chişinău şi Tiraspol, iar acum omoară formatul „5+2”, ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru o reglementare transnistreană. De fapt, Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”, a declarat Serghei Lavrov, citat de NewsMaker, potrivit RomâniaTv.