Infofinanciar > Info > Restricții noi la Podul Giurgiu-Ruse. Contract de 1,7 milioane de lei încheiat de CNAIR
Info

Restricții noi la Podul Giurgiu-Ruse. Contract de 1,7 milioane de lei încheiat de CNAIR

Restricții noi la Podul Giurgiu-Ruse. Contract de 1,7 milioane de lei încheiat de CNAIR
sursa foto: observatornews.ro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenționează să efectueze reparații la rosturile de dilatație ale părții mobile a Podului Prieteniei.

Podul Giurgiu-Ruse, inaugurat la 20 iunie 1954, cu o lungime totală de 2223 de metri, 37 de deschideri și o secțiune mobilă de 86 de metri, este vizat de aceste lucrări care se estimează că vor dura trei luni.

Repararea rosturilor de dilatație se va realiza pe partea românească a podului. A beneficiat deja de lucrări majore de reabilitare în perioada 2015-2016. Pe partea bulgară, se desfășoară lucrări la rosturile de dilatație până la sfârșitul lunii. Anul acesta se planifică începerea unor lucrări majore, cu mențiunea că întârzierea este explicată de lipsa unui supervizor.

Contractul încheiat de CNAIR, în valoare de 1,7 milioane de lei, are o durată totală de 8 luni. Inclusiv o lună pentru obținerea avizelor de la Poliția Rutieră pentru restricționarea circulației. Și 3 luni pentru desfășurarea efectivă a lucrărilor. Garanția asociată contractului este de 5 ani.

,,Lucrări de reparații la dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație de tip pieptene de la pilele P16, P18 și P19 atât pe Calea 1 și Calea 2 la Pod pe DN5 km 64+884 peste Dunăre la Giurgiu” -SEAP. Data limită pentru depunerea ofertelor este stabilită până la 27 martie. Ponderea prețului în evaluare este de 80%, conform economedia.ro.