Infofinanciar > Info > Rețete de mâncare tradițională din România, mai vechi de 100 de ani
Info

Rețete de mâncare tradițională din România, mai vechi de 100 de ani

retete de mancare economedia.ro
sursă foto: economedia.ro

România se bucură de o bogată cultură gastronomică, țara noastră fiind foarte bine cotată în întreaga lume la acest capitil, foarte mulți străin găsind mâncarea tradițională de pe aceste meleaguri ca fiind foarte delicioasă și gătită cu suflet. Rețetele românești sunt foarte variate și bogate în gusturi, iar unele dintre ele au trecut testul timpului și persistă pe mesele noastre și în prezent.

De peste 100 de ani, scrobul românesc, mămăliguța pripită și rotogoalele de berbec bucură gusturile, dar și sufletul celor care le gustă. V-am pregărit mai jos modul de preparare al acestor trei rețete de mâncare în cazul în care v-ați întrebat ce mâncau românii acum mai bine de un secol.

Rețeta de mâncare – Scrob românesc

Pentru această rețetă de mâncare aveți nevoie de: opt ouă, jumătate lingură de făină, 180 g cașcaval ras, unt, sare, piper și un strop de pătrunjel, tot acest amestec pus peste o carne foarte bine gătită.

Pentru a pregăti scrob românesc, trebuie mai întâi să topeşti într-o tigaie o cantiate de 450 grame de unt, apoi să tai pastrama, cârnații sau limba afumată în felioare subţiri, iar când untul va începe să sfârâie pe foc, este timpul să torni compoziţia preparată cu ingredientele de mai sus peste carnea aleasă. Acesta va fi lăsat apoi în tigaie până se rumenește puțin, iar apoi se servește cald.

Rețeta de mâncare – Mămăliguţă pripită

Pentru acest preparat, urmând rețeta tradițională, aveți nevoie întâi de toate să puneți pe foc o tingire, un vas de mici dimensiuni făcut din cupru, plină până la jumătate cu apă cu apă la care se adaugă un strop de sare. Când apa va începe să fiarbă pe foc, urmează apoi să turnați mălaiul cernut în timp ce ammestecați cu un făcăleţ sau cu spaatulă de lemn. Procedați în astfel până ce mămăliguţa va fi cât doriți dumneavoastră de vârtoasă. După ce e gata această rețetă de mâncare, răsturnați-o într-o farfurie întinsă și puneți-i deasupra o lingură de unt proaspăt

Rețeta de mânacre – Rotogoale de berbec

Rețeta aceasta din zona Sibiului are ca prim ingredient testicolele de berbec. Începeți procesul prin spălarea bine a a estora, după care va urma să le crestați pentru a fi umplute cu slănină afumată, carne la alegere și o jumătate de căpățână de usturoi. Usturoiul care vă rămâne va fi pisat și amestecat bine de tot cu sare, cimbru, piper şi boia şi puţină apă călduţă.

După aceea, rotogoalele de berbec umplute se așază pe grătar, stropindu-se din când în când cu comboziția obținută. Această rețetă de mâncare se servește în mod tradițional cu mămăligă fierbinte, iar românii de acum 100 de ani stingeau iuțeala cu vin roșu.