Am dat descrierii acestui an un titlu cât se poate de sugestiv, căci 2006 este anul în care țara noastre intră sub conul de umbră al justiției și al jocurilor din ce în ce mai politice. Toate aceste evenimente se desfășoară pe motive ce țin de intrarea noastră în Uniunea Europeană, ce va avea loc un an mai târziu, la 1 ianuarie 2007.
Astfel, România este surprinsă cu Traian Băsescu la Cotroceni şi cu Călin Popescu Tăriceanu conducând Palatul Victoria, moment în care începe „nebunia” marilor dosare de corupţie. Se țintește la nivel înalt, căci tocmai fostul premier și candidat la prezidențiale, Adrian Năstase, dar şi soţia acestuia sunt cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.
Este adusă în scenă celebra „Mătușă Tamara”, poate cea mai cunoscută mătușă din întreaga țară, când Adrian Năstase este pus sub acuzare într-un dosar care-i poartă numele, pentru că ar fi primit termopane şi obiecte sanitare de peste 400 de mii de euro. Toate aceste bunuri nu ar fi fost pe numele fostului prim-ministru, ci sub semnătura acestei mătuși Tamara.
Și viața economică se dovedește a fi una activă în România în anul 2006, căci cifrele s-au înregistrat a fi unele în creștere. Astfel, piaţa autohtonă de consum era una tot mai atractivă. Tot în această perioadă „răsar” în țara noastră mallurile şi supermarketurile, fapt ce a provocat o isterie în rândul cetățenilor care se înghesuiau la deschiderea acestora de pe urma marilor reduceri. Tot în acest plan al banilor, la data de 1 septembrie, leul românesc a trecut la convertirea totală. Se trece la ”leul greu” prin tăierea a patru zerouri.
Separatism, bombe nucleare, executări și epidemii
Pe plan extern, anul 2006 a fost unul destul de zbuciumat. La data de 3 iunie, statul Muntenegru devine independent, proclamându-și în mod oficial separarea de Serbia după referendumul din luna mai. Peste ocean, președintele cubanez Fidel Castro, la cei 80 de ani de atunci, prezintă unele probleme de sănătate și îi predă temporar puterea fratelui său, Raúl, la data de 31 iulie.
Unele dintre cele mai mai mari tensiuni din acea vreme sunt în Coreea de Nord, țară care anunța pe 9 octombrie 2006 că a efectuat o explozie nucleară subterană de încercare, acțiune desfășurată în ciuda îngrijorării comunității internaționale și a avertizărilor înaintate de reprezentanții Organizației Națiunilor Unite. În urma celor întâmplate, Consiliul de Securitate ONU a adoptat, în unanimitate, o rezoluție care impune sancțiuni economice și comerciale Coreei de Nord.
În ceea ce privește Orientul Mijlociu, probabil cel mai important eveniment l-ar constituit decizia Înaltul Tribunal Irakian de a-l condamna pe fostul președinte Saddam Hussein la „moarte prin spânzurare” de pe urma executării a 148 de șiiți din orașul Doujad’l, în anii 1980. Executarea fostului lider irakian a avut loc spre sfârșitul anului, la 29 decembrie, în timpul nopții.
Anul 2006 în cifre
PIB (miliarde de dolari) – 122
PIB/capital (dolari) – 5757
Populație (milioane) – 21,19
Creștere economică : 8%
Rezerva valutară a BNR (miliarde dolari) – 28,154
Schimburi comerciale (miliarde dolari) – 83,442
Exporturi (miliarde dolari) – 32,336
Importuri (miliarde de dolari) – 51,106
Principalele piețe de export (milioane de dolari)
Germania– 5,079
Italia – 5,847
Turcia – 2,948
Franța – 2,425
Ungaria – 1,596
De unde am importat (milioane de dolari)
Germania – 7,756
Federația Rusă – 4,022
Italia – 7,472
Franța – 3,342
Turcia – 2,535