La Bruxelles, începe azi o reuniune de două zile a miniştrilor apărării din statele membre NATO. Este ultima lor întâlnire înainte de summitul Alianţei de luna viitoare de la Washington, din Statele Unite.
Secretarul-general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că pe ordinea de zi figurează măsurile şi angajamentele aliaţilor pentru sprijinirea Ucrainei. Dar şi o discuţie despre acţiunile de sabotaj coordonate de Rusia în statele europene.
Alianța Nord-Atlantică vrea să definitiveze până la summit-ul de la Washington planul de angajament multianual pentru sprijinirea Ucrainei. În paralel, planul prin care să dea predictibilitate industriei de armament să producă mai mult pe termen lung.
O altă discuție din cadrul ministerialei va fi cea a grupului pentru planificare nucleară, în condițiile în care Rusia, spune Jens Stoltenberg, are o retorică periculoasă.
Grupul NATO va discuta despre adaptarea planurilor nucleare, despre noile avioane F-35 pregătite de Olanda în acest sens, precum și despre modernizări.
Jens Stoltenberg: ”Suntem foarte predictibili și transparenți în această privință. Vrem să fie clar pentru Rusia ce capacități avem. Scopul NATO nu este să declanșeze războaie, ci să le prevină, Să păstreze pacea şi facem asta având mijloacele de descurajare credibile”.
O altă discuție vizează acțiunile de sabotaj și dezinformare ale Rusiei printre aliații europeni.
Jens Stoltenberg spune că este vorba de un număr tot mai mare de acțiuni coordonate, și nu solitare.
Unele atacuri au fost prevenite și au fost făcute arestări în țări precum Anglia, Germania, Polonia sau statele balti