Diferențele enorme de dezvoltare între regiunile României pot fi reduse de Autostrada Moldovei. Cum arată PIB în regiunile aflate lângă viitoarea autostradă A7, comparativ cu cele mai dezvoltate județe din România.
Când țara noastră a intrat în Uniunea Europeană, scopul era ca fondurile europene să reducă derapajele vizibile între regiunile țării. La 17 ani de la aderare, România încă se confruntă cu un nivel mic de dezvoltare în unele regiuni.
Problemele de dezvoltare în România
O mică parte din problemele din ultimii 35 de ani de la Revoluție, în ceea ce privește infrastructura, se pot remedia cu ajutorul autostrăzii A7, cunoscută și sub numele de Autostrada Moldovei. Termenul finalizării este preconizat înainte de finalul anului 2026. Astfel, în următorii ani, circulația de la Suceava la București se va putea face pe noua autostradă.
„Infrastructura oriunde în ţară ajută la dezvoltare. În zona Moldovei va reduce din decalaj. Nu trebuie generalizată, pentru că Iaşiul este un pol economic foarte puternic, cu universităţi şi foarte mulţi străini care vin şi studiază. Infrastructura este necesară peste tot“, a explicat Lucian Anghel.
O întrebare foarte bună este dacă autostrada Moldovei va reuși să reducă aceste diferențe, prin atragerea investitorilor.
Construcție cu 750 de km de drum expres
În prezent, se lucrează pe 35 de loturi de autostrăzi și drumuri expres, care vor alcătui la final 750 de kilometrii.
„In aceasta perioada, dupa 10 ani de zile, in sfarsit se construieste acest tronson care a creat un calvar pentru toti soferii si il felicit pe domnul Grindeanu ca s-a implicat si pana urma s-a gasit o o rezolvare. Sunt 35 de loturi in executie, in acest moment, de drum expres si autostrada, respectiv 750 km”, a declarat Marcel Ciolacu.
Constructorii sunt pregătiți să înceapă construcția sectorului de 10 km. Acesta va asigura legătura dintre Margina si Holdea. Urmând să facă parte din Autostrada Lugoj – Deva. Valoarea contractului este estimată la 1,82 milioane de lei.
„Este un proiect greu, finantat prin PNRR, care presupune inclusiv constructia a doua tuneluri unidirectionale, pana in 2026. Autorizatia de construire pentru prima sectiune (E1) a acestui lot a fost emisa, iar acum constructorii sunt mobilizati in santier cu 112 muncitori si 116 utilaje, din care o parte sunt pregatite pentru inceperea lucrarilor la tunelul cu doua galerii in lungime de 2,13 km. In maximum doua saptamani, constructorul va trimite si varianta finala a Proiectului Tehnic pentru sectiunea cu tuneluri (E2) ceea ce va permite si emiterea Autorizatiei de construire si pentru acesta. Practic, aceasta abordare etapizata permite pregatirea accesului spre sectiunea cu tuneluri, abordarea eficienta a fluxurilor tehnologice si implicit respectarea termenelor asumate prin PNRR”, conform spuselor lui Sorin Grindeanu.
Aceste lucrări sunt preconizate finalizării până la sfârșitul anului 2026. În urma finalizării, Autostrada A1 va dispune de o lungime de 581 de kilometri, potrivit mediafax.