Un tren a trecut vineri granița dintre Coreea de Nord și Rusia, la două zile după ce Statele Unite au declarat că dețin informații care arată că nord-coreenii furnizează în secret Rusiei obuze de artilerie pentru războiul său din Ucraina.
Proiectul 38 North, care monitorizează evoluțiile din Coreea de Nord, a declarat că a fost pentru prima dată când o astfel de mișcare de tren a fost observată pe această rută în ultimii ani, deși serviciul veterinar rus a raportat miercuri că un tren a trecut granița în Coreea de Nord transportând cai.
Imaginile în care se observă trecerea trenului la granița cu Rusia au fost transmise printr-un satelit comercial, arată think-tank-ul american 38 North, cu sediul la Washington, care se ocupă cu informare și analiză în legătură cu evenimentele din interiorul și de la granițele Coreei de Nord.
„Este imposibil de determinat scopul trenului din imagini, dar traversarea are loc în contextul în care există rapoarte privind vânzările de arme din Coreea de Nord către Rusia și o așteptare generală de reluare a comerțului între cele două țări”, a declarat 38 North, potrivit Reuters.
Transporturile feroviare au fost reluate între cele două țări
Acesta a precizat că Coreea de Nord a închis Podul Prieteniei Tumangang (Podul Prieteniei Coreea-Rusia), cu o lungime de 800 de metri, singura legătură terestră dintre cele două țări, în februarie 2020, în timpul pandemiei COVID-19.
În raport se arată că la ora locală 10:24, un set de trei vagoane închise a fost vizibil pe partea coreeană a frontierei, iar la ora locală 13:10 părea să se afle în Rusia, în spatele unei locomotive, la aproximativ 200 de metri de capătul podului de cale ferată.
La ora 14:29, locomotiva și trei vagoane erau vizibile pe șine în gara Khasan din Rusia, la aproximativ 2 km de graniță, iar trei vagoane acoperite mai mici, sau posibile containere pe vagoane plate, erau parcate alături de trenul nou sosit pe o cale ferată adiacentă.
„Nu s-a putut stabili dacă era în desfășurare un transfer de materiale, iar locațiile parcate ale acestor garnituri de tren este posibil să nu fi avut nicio legătură”, se arată în raport.
Coreea de Nord furnizează armament în secret către Rusia
Casa Albă a declarat miercuri că Washingtonul deține informații care indică faptul că Coreea de Nord furnizează pe ascuns Rusiei un număr „semnificativ” de obuze de artilerie pentru războiul său din Ucraina și că încearcă să mascheze transporturile care trec prin țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Coreea de Nord a declarat în septembrie că nu a furnizat niciodată arme sau muniții Rusiei și că nu intenționează să facă acest lucru.
Potrivit unei declarații de miercuri a serviciului veterinar de stat al Rusiei, Rusia și Coreea de Nord au reînceput transporturile cu trenul pentru prima dată de la pandemie, cu o încărcătură de 30 de cai de rasă pură „Orlov Trotter” în Coreea de Nord.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un este cunoscut ca un călăreț pasionat. El a fost prezentat în 2019 de presa nord-coreeană făcând drumeții prin zăpada, traversând munții călare pe un armăsar alb. Datele vamale rusești arată că Coreea de Nord a cheltuit mii de dolari pe cai de rasă pură din Rusia în anii precedenți.