De la un Iran puternic și o influență americană erodată și până la costul menținerii trupelor americane în Irak și Siria, Statele Unite încă se confruntă cu efectele invadării Irakului în urmă cu 20 de ani, au precizat actuali și foști oficiali.
Decizia din 2003 a președintelui american de atunci, George W. Bush, de a-l înlătura pe Saddam Hussein prin forță, modul în care numărul limitat de trupe americane a permis conflicte etnice și eventuala retragere a SUA din 2011 au complicat foarte mult politica americană în Orientul Mijlociu, au adăugat aceștia.
Sfârșitul guvernării minoritare sunnite a lui Saddam și înlocuirea cu un guvern majoritar șiit în Irak a permis Iranului să își adâncească influența în tot Levantul, în special în Siria, unde forțele iraniene și milițiile șiite l-au ajutat pe Bashar al-Assad să zdrobească o revoltă sunită și să rămână la putere. Retragerea în 2011 a trupelor americane din Irak a lăsat un vid pe care militanții Statului Islamic (ISIS) l-au umplut, cucerind aproximativ o treime din Irak și Siria și alimentând temerile statelor arabe din Golf că nu se pot baza pe Statele Unite.
În 2014, Barack Obama retrimite trupele americane în Irak
Fostul președinte american Barack Obama a trimis în 2014 trupele înapoi în Irak, unde au rămas aproximativ 2.500 de militari, după care în 2015 a trimis trupe în Siria, unde sunt aproximativ 900 de militari pe teren. Forțele americane din ambele țări luptă împotriva militanților Statului Islamic, care sunt activi din Africa de Nord până în Afganistan.
„Incapacitatea noastră, lipsa de voință în ceea ce privește securitatea în țară a permis apariția haosului, care a dat naștere ISIS”, a declarat fostul adjunct al secretarului de stat Richard Armitage, reproșând eșecul SUA de a securiza Irakul. Armitage, care a servit sub conducerea republicanului Bush atunci când Statele Unite au invadat Irakul, a declarat că invazia americană „ar putea fi o eroare strategică la fel de mare” ca și invazia Uniunii Sovietice de către Hitler în 1941, care a contribuit la înfrângerea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit estimărilor publicate săptămâna aceasta de proiectul care vizează „Costurile războiului” efectuat de Universitatea Brown indică faptul că până în prezent, costul pentru războaiele din Irak și Siria se ridică la 1.790 de miliarde de dolari, incluzând printre altele cheltuielile Pentagonului și ale Departamentului de Stat la care se adaugă și îngrijirea veteranilor și dobânzile la datoria care a finanțat conflictele.
Incluzând îngrijirea preconizată a veteranilor până în 2050, suma se ridică la 2.890 de miliarde de dolari. Proiectul estimează un număr de 4.599 de decese ale militarilor americani în Irak și Siria în ultimii 20 de ani și preconizează că numărul total de decese, incluzând civili irakieni și sirieni, militari, polițiști, luptători ai opoziției, mass-media și alții, este cuprins între 550.000 și 584.000.
Costurile implicării SUA în Irak și Siria sunt masive
În această cifră sunt incluși doar cei uciși ca rezultat direct al războiului, dar nu și morțile indirecte estimate din cauza bolilor, a strămutării sau a foametei. Credibilitatea SUA a avut de asemenea de suferit de pe urma deciziei lui Bush de a invada pe baza unor informații false, exagerate și, în cele din urmă, eronate despre armele irakiene de distrugere în masă (WMD).
John Bolton, un susținător al războiului care a servit sub administrația Bush, a declarat că, deși Washingtonul a făcut greșeli, prin faptul că nu a desfășurat suficiente trupe și că a administrat Irakul în loc să îl predea rapid irakienilor, el crede că eliminarea lui Saddam a justificat costurile.A meritat pentru că decizia nu a fost pur și simplu: „Reprezenta Saddam o amenințare cu arme de distrugere în masă în 2003?”, a precizat John Bolton.
„Cea mai mare greșeală făcută după răsturnarea lui Saddam … a fost retragerea în 2011″, a adăugat oficialul american, motivând că Obama a vrut să se retragă și a folosit „ca scuză” incapacitatea de a obține garanții de imunitate pentru forțele americane din partea parlamentului irakian.
„Se trag semnale de alrmă în Golf”
Ryan Crocker, care a fost ambasador al SUA în Irak, a declarat că invazia din 2003 nu a subminat imediat influența SUA în Golf, dar retragerea din 2011 a contribuit la împingerea statelor arabe să înceapă să își protejeze pariurile.
În cel mai recent exemplu de diminuare a influenței SUA, Iranul și Arabia Saudită au convenit vineri să restabilească relațiile după ani de ostilitate, în cadrul unui acord intermediat de China. „Pur și simplu am decis că nu mai vrem să facem aceste lucruri”, a declarat Crocker, referindu-se la lipsa de dorință a SUA de a continua să cheltuiască sânge și comori pentru securizarea Irakului. „Asta a început … cu președintele Obama declarând … că va retrage toate forțele”. a continuat Ryan Crooker.
„Acestea au fost decizii americane care nu au fost forțate de o economie în prăbușire, nu au fost forțate de demonstranții din stradă”, a spus el. „Conducerea noastră a decis pur și simplu că nu mai vrem să o facem. Și asta a declanșat semnalele de alarmă… în Golf”, potrivit reuters.com.
Jim Steinberg, adjunct al secretarului de stat în timpul mandatului lui Obama, a declarat că războiul a ridicat întrebări profunde cu privire la dorința Washingtonului de a acționa unilateral și la fermitatea sa ca partener. „Rezultatul net … a fost rău pentru influența SUA, rău pentru influența SUA, rău pentru capacitatea noastră de a ne asocia cu țările din regiune”, a precizat fostul ambasador.
În rândul foștilor oficiali încă există o dezbatere cu privire la decizia lui Obama de a se retrage, urmând un calendar stabilit de administrația Bush și reflectând incapacitatea SUA de a asigura imunități pentru trupele americane susținute de parlamentul irakian.
Convingerea lui Bolton că înlăturarea lui Saddam a meritat costul final nu este susținută de mulți actuali și foști oficiali. Întrebat care a fost primul cuvânt care i-a venit în minte despre invazie și consecințele acesteia, Armitage a răspuns „FUBAR”, un acronim militar care, în mod politicos, înseamnă „Încurcat dincolo de orice recunoaștere”.
