Elon Musk nu se dă bătut în conflictul pe care îl are cu Twitter. Este acum rândul afaceristului să cheme compania media în sala de judecată, după ce, scenariul anterior arăta cu torul invers. Musk susține că Twitter ascunde numărul mare de conturi false înregistrate pe platforma de social.
Anterior, fondatorul Tesla a fost dat în judecată de către Twitter după ce și-a retras oferta de 44 de miliarde de dolari pentru achiziționarea companiei. Acuum s-a întors roata, iar Elon Musk cheamă la tribunal compania media pentru fraudă, susținând există un număr mare de conturi false înregistrate pe platforma sa de social media. Procesul Twitter vs. Musk este programat pentru data de 17 octombrie și va avea loc în statul american Delaware, potrivit The New York Times.
Cu ce acuzații vine Musk?
„Twitter calcula greșit numărul de conturi false și spam de pe platforma sa, ca parte a schemei sale prin care îi ducea în eroare pe investitori cu privire la potențialul companiei”, spun avocații miliardarului.
Potrivit datelor oferite de miliardar, în jur de 65 de milioane de ytilizatori văd reclamele de pe Twitter, în timp ce companiaeste de altă părere. Aceasta spune că are 238 de milioane de „utilizatori activi zilnic”. Reprezentanții Twitter i-au răspuns lui Musk la acuzațiile aduce și a spus că acestea sunt „obiectiv false, legal insuficiente și comercial irelevante”.
Compania media a adăugat că Botometer, programul folosit de Musk pentru a analiza și afla numărul de boți de pe site, nu reprezintă un instrument valabil și sigur care poate da date relevante. Anterior, același sistem a determinat că însuși contul lui Musk a fost desemnat „foarte probabil să fie un bot”.
Până la urmă, cine are dreptate?
La jumătatea lunii iulie, anul curent, Twitter l-a dat în judecată pe Musk, cel mai important dintre acționarii săi, pentru că a întrerupt tranzacția în valoare de 44 de miliarde de dolari, susținând că tactica miliardarului american este una ilegală. Gigantul media spunea atunci că Musk s-a retras din înțelegerea de business pe care o aveau din cauză că valoarea acțiunilor Tesla și Twitter a scăzut pe seama crizei economice. La acel moment, omul de afaceri susținea că „acordul pe care l-a semnat nu mai servește intereselor sale personale”.
Twitter i-a dat ulterior acces total lui Musk la datele interne ale companiei. Cu toate acestea, Musk a spus atunci Comisiei de Valori Mobiliare și Schimb că dorește să întrerupă achiziția din cauza „reprezentărilor false și înșelătoare” făcute de rețeaua socială.